SECETA AR PUTEA DIMINUA RECOLTA AGRICOLĂ DIN ACEST AN

26 mai 2022
Agricultorii din raionul Ștefan-Vodă își fac griji de consecințele pe care le va avea seceta din acest an. Fermierii presupun eventuale diminuări ale recoltelor agricole, din cauza lipsei precipitațiilor.

Potrivit Ministerului Agriculturii, totuși, starea culturilor este diferită, în dependență de planta premergătoare și de cantitatea de umiditate prezentă în sol în momentul efectuării lucrărilor.

Agricultorii au fost vizitați de ministrul agriculturii, Viorel Gherciu și directorul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”, Boris Boincea.

Scopul vizitei a fost de a examina starea culturilor cerealiere și a leguminoaselor producătoare de boabe, de a afla despre procesele tehnologice utilizate de către agricultori și despre necesitățile unităților agricole din raion.

Fermierii au solicitat intervenția statului în asigurarea activității unor puncte de lansare a rachetelor antigrindină, pentru a spori protejarea terenurilor agricole în caz de necesitate.  

Ministrul a discutat cu agricultorii și cu reprezentanții autorităților publice locale despre prognozele pentru recolta de cereale, mijloacele de sporire a fertilității solului și despre importanța menținerii solului prin prisma respectării principiilor asolamentului.

Boris Boincean a recomandat agricultorilor să țină cont de particularitățile biologice ale plantelor, să exploateze rațional solul, să diversifice speciile de plante cultivate, să monitorizeze elementele nutritive din sol în perioada vegetației și să înlocuiască lucrările convenționale ale solului cu practicile agricole No-Till.

 În cadrul vizitei, ministrul a mers și la stațiunea de captare și pompare pe masivul de irigare Căușeni, care nu mai este funcțională din anul 1994. Reprezentanții autorităților publice locale au comunicat că necesitățile de irigare ale agricultorilor din regiune sunt enorme și că reabilitarea stațiunii ar fi o soluție optimă pentru terenurile arabile, în deosebi în contextul lipsei precipitațiilor. În acest sens, ministrul a comunicat că, majorarea suprafețelor terenurilor agricole irigate este o prioritate și că autoritățile sunt preocupate de reducerea impedimentelor pentru producătorii agricoli în irigarea culturilor.
loading ...