Semințe de chia – ideale pentru pentru energie și hidratare
Sunt extrem de nutritive, oferind fibre, proteine și acizi grași Omega-3. Acestea absorb lichidul, creând un gel care menține hidratarea și ajută digestia. În sezonul rece, avem tedința de a găti cu mai multe grăsimi și de a mânca mai consistent. Consumul acestor semințe ne va ajuta să ne reglăm tranzitul și să evitam balonarea sau alte neplăceri.Semințele de chia sunt ideale pentru a-ți începe ziua cu un mic dejun sănătos și consistent. Adaugă-le în smoothie-uri, supe sau iaurt sau poți prepara budinca de chia cu lapte vegetal și fructe.
Semințele de in sunt bogate în Omega-3
De aceea, contribuie la sănătatea inimii și a creierului. De asemenea, sunt o sursă excelenta de fibre, ajutand la o digestie sănatoasă, și conțin lignani, compuși cu proprietați antioxidante și antiinflamatorii. Ajuta la reducerea inflamației și întăresc imunitatea, în special iarna, când pot apărea răceli sau alte afecțiuni specifice sezonului rece.Cum le consumi? Adaugă o linguriță de semințe măcinate în smoothie-uri, iaurt sau salate. Amestecă-le în aluatul pentru pâine, prăjituri sau biscuiți pe care le gătești în casă.
Consumă semințe de floarea-soarelui pentru vitamina E
Aceste semințe sunt cunoscute pentru concentrația ridicata de vitamina E, care are efecte benefice asupra pielii și părului, prevenind uscarea acestora în timpul iernii. De asemenea, conțin seleniu, un mineral cu rol antioxidant puternic. Sunt ideale pentru a fi consumate iarna, căci protejează pielea împotriva efectelor deshidratante ale frigului. Consumă-le crude ca gustare sau adaugă-le în salate, pentru o textură crocantă și nutrienți.Semințele de susan sunt pline de calciu și fier
Semințele de susan sunt o sursă excelentă de calciu, necesar pentru sănătatea oaselor, și fier, esențial pentru prevenirea anemiei. Sunt, de asemenea, bogate în vitamina E și antioxidanți, care combat efectele radicalilor liberi. În plus, contribuie la menținerea nivelului de energie și la sănătatea pielii uscate din cauza frigului.Cum le consumi? Presară-le peste legume coapte sau în salate. Integrează-le în rețete de humus sau tahini.
Semințele de dovleac sunt o sursă excelentă de zinc și magneziu
Semințele de dovleac sunt ideale pentru sezonul rece datorită conținutului ridicat de zinc, un mineral esențial pentru susținerea sistemului imunitar. În plus, sunt bogate în magneziu, care ajută la reducerea stresului și la relaxarea musculară. De ce sunt recomandate în special iarna? Protejează împotriva infecțiilor sezoniere și îmbunătățesc calitatea somnului.Reprezintă o gustare delicioasă ca atare – ar fi recomandate să fie consumate crude. Totuși, daca nu-ți plac, nu le cumpăra gata prăjite. Alege să le coci tu rapid în tigaie și să presari puțină sare. De asemenea, le poți adăuga în iaurturi, smoothie-uri sau supe.
Sursa: Sănătate