Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, s-a întors de la Bruxelles, unde a întreprins o vizită de lucru în perioada 19-21 iunie curent. Pe agenda oficialului a fost inclusă și întrevederea cu comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru a-l convinge de impactul negativ al războiului din Ucraina asupra sectorului agrar din Republica Moldova.
Vladimir Bolea a purtat discuții cu Janusz Wojciechovski, Comisarul European pentru Agricultură, cu Mihail Dumitru, director general adjunct DG AGRI, cu Elisabeth Werner, secretar general adjunct al Comisiei Europene și cu Gert Jan Koopman, directorul general DG NEAR.
Ministrul a comunicat despre cele mai recente evoluții din sectorul agricol și a prezentat oficialilor europeni cifre, constatări și propuneri de acțiune privind atenuarea impactului economic al războiului din Ucraina asupra agricultorilor din țara noastră.
Comisia Europeană va studia calculele oferite de Republica Moldova pentru stabilirea gradului de afectare a agricultorilor moldoveni urmare a războiului din Ucraina. În baza analizelor, vor fi examinate soluțiile de sprijin pentru sectorul agricol din țara noastră.
Un alt subiect abordat de vicepremier s-a referit la includerea Republicii Moldova în platforma creată de Comisia Europeană de gestionare a crizei cerealelor, alături de cele 5 state (Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia). Scopul platformei este de a coordona și optimiza tranzitul și importul cerealelor din Ucraina. Oficialii europeni au declarat că vor analiza și vor informa despre posibilitatea de a include Republica Moldova în acest format de cooperare.
Amintim că, în data de 19 iunie, fermieri din mai multe regiuni ale țării au ieșit la proteste cu tehnica agriolă în centrul capitalei. Aceștia cer Guvernului sprijin pentru a evita falimentarea agricultorilor mici și mijlocii.
Imagine: Agora.md