PROIECTUL MAC-P: 2,6 MILIOANE DE DOLARI PENTRU AGRICULTORI. Iată în ce domenii vor fi banii investiți

02 jun 2020
Aproximativ 2,6 milioane de dolari vor ajunge la opt cooperative locale de agricultori. Statul le oferă ajutor financiar pentru a-și dezvolta afacerea, atât pe piața internă, cât pe cea externă. Prin intermediul Programului de granturi ”Facilitarea accesului la piețele de desfacere”, implementat de proiectul MAC-P, agricultorii vor beneficia de 2,6 milioane de dolari. Astfel, fermierii trebuie să aibă o cotă proprie de cel puțin 50 % din investiției eligibile. În cazul în care banii nu vor fi investiți conform planului, ei vor fi restituiți statului. Cooperativele selectate în cadrul programului desfășoară diferite activități. Două din ele cresc nuci, migdale și alune, alte două produc miere de albine, iar celelalte gestionază afaceri cu struguri și mere. Pentru mulți antreprenori partea financiară devine o problemă, deoarece nu mereu au la dispoziție suficienți bani pentru a dezvolta o afacere de succes. De aceea, este important ca oamenii să cunoască despre o astfel de oportunitate și să apeleze când au nevoie.

 “Proiectul este finanțat cu sprijinul Băncii Mondiale. Banii sunt oferiți de către AIPA și sunt transferați în conturile cooperativelor. Trebuie de menționat faptul că suma maximă a grantului este de 350 de mii de dolari, pentru un grup de antreprenori. Beneficiarii sunt obligați să nu înstrâineze investiția făcută. Ei trebuie să vândă toată producția. În primul an, 50 la sută, al doilea 60 la sută, iar în al treilea cel puțin 75 la sută din producția fondatorilor. De asemenea, beneficiarii care au fost finanțați vor fi monitorizați de către AIPA pe o perioadă de cinci ani din momentul finalizării investițiilor”, a spus Maxim Pocaznoi, consultantul proiectului MAC-P.

Granturile sunt binevenite în orice afacere. Cei care au profitat de această oportunitate au rămas mulțumiți. Unul dintre beneficiari este Gheorghe Arhip din satul Sadova raionul Călărași. Cu banii oferiți, a construit un depozit frigorific. Investistiția pe care a făcut-o a meritat cu suguranță pentru că poate păstra marfa mai mult timp, iar apoi o poate vinde indiferent de sezon, uneori și cu prețuri mai mari.



Ca și alți producători, noi ne-am ciocnit cu o problemă mare. Nu aveam unde să păstrăm marfa și din această cauză, vindeam marfa la un preț mic. După o perioadă economică mai dificilă, în 2018, am decis că formăm o cooperativă din cinci membri. În cadrul proiectulul de finanțare am primit un grant în valoare de 323 de mii de dolari, din surse eligibile. Cu ajutorul acestor bani, am început să contruim depozitul frigorific, astfel suntem siguri că vom avea mult mai puține probleme și peirderi”, a spus Gheorghe Arhip.

Lucrările de construcție au fost sistate pe perioada de carantină. Din cauza pandemiei COVID-19 darea în exploatare va fi cu întârziere. Totuși, planurile producătorului sunt mărețe și speră că roada de anul acesta va fi depozitată în propriul depozit frigorific.



Pot spune că avem un depozit destul de mare. Capacitatea acestuia este de 500 de tone. Avem și o camera de prerăcire. Nu lipsește și sala de sortare a strugurilor. Vom avea și un stivuitor electric. Sperăm ca până la început de toamnă să dăm frigiderul în exploatare”, a menționat antreprenorul.

În viitor, Gheorghe Arhip spune că o să mai apeleze la sprijinul autorităților pentru a dota depozitul cu utilajele necesare. Până în prezent, prin intermediul Programului MAC-P, 39 de cooperative au beneficiat de finanțare nerambursabilă.
 
loading ...