CUM CREŞTEM NUMĂRUL DE PRĂDĂTORI BIOLOGICI AI DĂUNĂTORILOR

06 dec 2024
Multe din agroecosisteme constituie un mediu nefavorabil pentru duşmanii naturali ai agenților de dăunare. Managementul amenajării teriroriului reprezintă o formă de favorizare a protecției biologice a culturilor, fiind o abordare cu scopul de a stimula activitatea duşmanilor naturali ai insectelor. Tehnici disponibile pentru creşterea rolului artropodelor parazite şi prădătoare prin această creştere a biodiversităţii / heterogenităţii vegetaţiei vă prezentăm în acest material.
 

Culturi intercalate sau culturi în benzi (Intercropping /strip cropping)

Două sau mai multe specii de plante sunt cultivate împreună pe acelaşi teren în benzi paralele sau în parcele alăturate.  Datele din literatura de specialitate sunt relevante. Din 209 studii asupra sistemelor de culturi intercalate recenzate, s-a găsit că 65% din cele 130 de specii de duşmani naturali studiate au crescut în densitate în culturi mixte. În alt studiu, s-a găsit că parazitoizii au fost mai abundenţi în 72% din cazurile de culturi intercalate studiate. În 64% din alte studii recenzate s-a constatat că rata parazitismului a fost mai ridicată în culturile intercalate. Culturile intercalate sunt fi o cale de reducere a dăunătorilor, prin aceea că amestecul de specii din punct de vedere fiziologic, interferează cu abilitatea dăunătorilor de a-şi găsi sau de a reacţiona asupra plantei gazdă şi prin aceea că amestecul de plante constituie un refugiu pentru mai mulţi duşmani naturali care prădează dăunătorii. Sistemul intercalat de cultură practicat la varză cu benzi de trifoi alb s-a demonstrat a fi un mijloc eficient de menagement al muştei rădicinilor (Delia radicum), din cauza creşterii activităţii carabidelor prădătoare. Sistemul culturilor intercalate a favorizat activitatea de prădare a carabidelor noctune faţă de ouăle muştei D. redicum. Un alt studiu privind impactul amenajarii teritoriului asupra activităţii carabidelor a fost realizat în cadrul culturii de porumb (Pioneer 3573), în care au fost intercalate benzi de trifoi alb, golomăţ şi un amestec de plante perene cu flori pentru suplimentarea hranei prădătorilor şi paraziţilor. Folosirea acestor habitate pentru refugiu a determinat creşterea numărului de carabide prădătoare în cultura de porumb în timpul verii. De aceste refugii au beneficiat şi alţi prădători cum sunt stafilinidele şi arahnidele. De asemenea, benzile înerbate au redus efectele negative ale insecticidelor asupra carabidelor, prin asigurarea refugiului în timpul aplicării tratamentelor insecticide.
 

Subînsămânţatul (Undersowing)

O a doua cultură este însămânţată în prima cultură, în acelaşi timp sau mai târziu, rezultând două recolte în acelaşi timp. De obicei benzile în care se cultiva cea de-a doua cultura cultura initală se transformă în mucli vegetal (prin cosire, erbicidare cu erbicide total, mulcire cu materiale plastice sufocante etc).  In cazul în care culturile sunt subînsămânţate / mulcite vegetal cu plante leguminoase se îmbunătăţeşte şi fertilitatea naturală a solului. În 80% din astfel de studii s-a arătat  o abundenţă crescută a acarienilor prădători 
 

Insule de conservare (Conservation headlands)

O fâşie de 6 m în afara parcelelor primeşte doar stropiri selective cu pesticide cu spectru scurt de acţiune, prin  care se reduce driftul şi depunerea în graniţele parcelelor.
 
Benzi îmburuienate în cultură (Weed strips within the crops)
Însămânţarea câtorva benzi apropiate cu buruieni cu flori sau ierburi la anumite intervale transversal zonei cultivate. Acest sistem creşte abundenţa insectelor prădătoare pentru afide.
 
Margini de cultură şi zone de carabide(Field margins and beetle banks)
Acest sistem capătă importanţă pe suprafeţe mari de cultură. Un astfel de sistem sporeşte numărul de habitate disponibile pentru prădători şi parazitoizi în vederea iernării, reproducerii in timpul primăverii şi hrănirii în timpul verii, întensificându-se astfel potenţialul protecţiei biologice a culturilor agricole. Invazia buruienilor din astfel de sisteme este foarte redusă, iar uneori se crează situaţii de creştere a densităţii dăunătorilor. Marginile formate din raigras sunt importante locuri de cuibărit pentru păsări, viespile solitare, albine şi bondari. Cele care conţin flori sălbatice furnizează pollen şi nectar pentru un număr de  nevertebrate, incluzând speciile de bondari. Interesul botanic pe care îl prezintă acest sistem este că acţionează ca nişte importante benzi tampon între practicile culturale şi habitatele sensibile cum sunt gardurile vii şi cursurile de apă. Marginile cu plante sălbatice atrag mamiferele mici care constituie hrană petru bufniţe. Zonele pentru carabide sunt create în mijlocul culturii  Si sunt zone asemănătoare cu cele de pe margini. Zonele pentru carabide sunt zone înierbate (situate de obicei trasversal în centrul culturii) unde prădătorii pot ierna, acţionând astfel ca nişte cuiburi de insectele prădătoare care primăvara migrează uşor in cultură. Zonele pentru carabide sunt eficace în câmpurile de peste  20 hectare prevăzut cu o bună reţea de margini de iarbă. Zonele pentru carabide sunt insule de pământ de aproximativ 0,4 m înălţime şi 2 m lăţime create printr-o arătură in direcțiii opuse. Ele nu comunică, creând efectul de insulă, ceea ce însemnă că vor fi preferate de prădători. Zonele pentru carabide sunt semănate cu specii de graminee perene în amestec uneori cu leguminoase perene (generând practic borgceaguri). E menţionat ca astfel de culturi de  graminee perene în amestec cu leguminoasele perene sunt încurajate prin Politica Agricolă Comunitară.
 
Plantele insectar

Plantele insectar pot fi adăugate în cultură ca benzi intercalate sau ca plante individuale în pepinieră. Plantele insectar pot de asemenea implica introducerea unei culturi acoperitoare între sau printre rândurile de plante. Un spectru mai larg de resurse vegetale (nectar, polen) pentru duşmanii naturali poate fi asigurat prin cultivarea terirotiului în benzi de plante insectar din  speciile din fam. Apiaceae (pătrunjel), Cruciferae (muştar), Lamiaceae (menta), Compositae (coada şoricelului).   

Bibliografie: Utilizarea eficientă a metodelor de protecție a plantelor. GHID

loading ...