Pentru R. Moldova, amarantul nu este o cultură nouă, ci mai degrabă uitată. În acest an, testăm această cultură pe loturi experimentale – în total 6 hectare. Vrem să înțelegem mai bine tehnologia de cultivare, pentru că este o cultură destul de dificilă. Semințele sunt foarte mici – aproximativ 0,8 grame la o mie de boabe, adică aproape 1.200 de semințe într-un gram. La un hectar, dacă semănăm 200 de mii de semințe, avem nevoie de doar 150 – 200 de grame de sămânță. Fiind atât de măruntă, e nevoie de o pregătire excelentă a terenului, de multe ori nici culturile legumicole nu necesită o asemenea agrotehnică, a explicat Dumitru Cojocari, consultant Kirsan Agro.
Amarantul (Amaranthus spp.) este o formă cultivată a știrlui sălbatic (Amaranthus retroflexus), cunoscut de fermieri mai degrabă ca buruiană dificil de stăpânit. Problema principală a culturii o reprezintă lipsa ierbicidelor omologate specifice, ceea ce face ca gestionarea buruienilor să fie o provocare.
În 2025, compania a testat două soiuri. Unul a fost semănat la stațiunea Universității Tehnice din Criuleni, însă nu a avut succes. Cel de-al doilea lot a fost amplasat la Zârnești, în raionul Cahul.
Cultura s-a comportat foarte bine, dar cu provocări. Au fost probleme de tehnologie, de pregătire a terenului, de semănat, de adaptare a utilajelor. Scopul nostru este adaptarea tehnologiei de producere pentru culturile de câmp și introducerea amarantului în ciclul tehnologic, ca fermierii producători să-l poată integra. Tehnica noastră nu e pregătită pentru o cultură ca asta, trebuie adaptată. Spre exemplu, la semințele de rapiță (unele dintre cele mai mărunte culturi cu care azi se lucrează), orificiul la disc e de un milimetru, dar pentru amarant avem nevoie de 0,3–0,4 mm. A trebuit să modificăm discurile, să adaptăm reglajele semănătorilor, ceea ce a fost o experiență interesantă, care în final s-a încununat cu succes, a menționat Cojocari.
Printre dificultățile întâmpinate se numără și formarea crustei la suprafața solului după ploi, ceea ce îngreunează răsărirea, dar și lipsa unor erbicide eficiente.
Am testat metode mecanice, chimice și chiar lucrări manuale – dar manual a fost colosal de greu. Totuși, rezultatele sunt peste așteptările noastre, a adăugat expertul.
Amarantul este o cultură termofilă și se seamănă în același interval cu porumbul. Recoltarea are loc în a doua jumătate a lunii septembrie. Planta se remarcă prin rezistența mai mare la secetă în comparație cu porumbul și prin conținutul ridicat de proteină – de până la 20% din masa uscată. Cu o producție medie de 10 tone de masă uscată la hectar, potențialul proteic este de 1,5–2 tone/ha.
În prezent, în Republica Moldova nu există producători consacrați de amarant. Produsele pe bază de amarant, precum făina sau uleiul, sunt importate.
Încercăm, în prezent, să dezvoltăm un program pentru valorificarea producției. Nu vrem să ne axăm doar pe boabe, ci și pe masă verde, pentru siloz sau procesare. Totuși, boabele sunt cel mai ușor de valorificat, inclusiv pe bursele internaționale. Procesarea ne interesează – fie pentru ulei, fie pentru făină. Făina poate fi folosită inclusiv în panificație, ca adaos pentru îmbogățirea făinurilor cu proteină, a explicat Dumitru Cojocari.
Pentru anul viitor, compania intenționează să continue testarea soiurilor deja cunoscute, dar și să identifice varietăți mai adaptate cerințelor locale.
Fiind din domeniul selecției și geneticii culturilor agricole, eu aș vrea să inițiem un program propriu de ameliorare, dar și să colaborăm cu instituțiile de profil pentru a avea cele mai potrivite soiuri pentru condițiile Republicii Moldova și nevoile concrete ale producătorilor și consumatorilor. Este important să mergem la fermieri cu o tehnologie completă – de la cultivare până la valorificare. Nu vrem să recomandăm 100 sau 1.000 de hectare și apoi, în toamnă, să nu avem unde valorifica producția. De aceea lucrăm la un program care să acopere întregul lanț valoric, a precizat specialistul.
Amarantul poate deveni o soluție sustenabilă pentru sectorul agroalimentar moldovenesc, mai ales în contextul schimbărilor climatice. În America Latină, această cultură este deja bine integrată în sistemele agricole, iar Ucraina a acumulat o experiență valoroasă în producerea și procesarea sa.
Sursa: CCAR