FERTILIZAREA CU AZOT LA PORUMB: Cum alegem corect forma și doza pentru producții stabile

Fertilizarea cu azot rămâne unul dintre factorii decisivi în obținerea unor producții stabile la porumb, însă eficiența acesteia depinde în mod direct de modul în care este planificată și aplicată. Alegerea formei de azot, stabilirea dozei și momentul administrării trebuie corelate cu cerințele plantei și cu condițiile din fermă, pentru a evita pierderile și utilizarea ineficientă a resurselor.
 
Porumbul are un consum ridicat de azot, necesarul fiind estimat, în medie, la aproximativ 25 kg pentru fiecare tonă de boabe și la circa 4 kg pentru fiecare tonă de biomasă în cazul culturilor destinate silozului. Astfel, pentru o producție de 10 tone la hectar, plantele pot consuma în jur de 250 kg de azot, însă această cantitate nu trebuie confundată cu doza de fertilizare, deoarece o parte din azot este pierdută, iar o altă parte provine din sol și din resturile organice existente.
 
Resturile vegetale și îngrășămintele organice contribuie semnificativ la aportul de azot, însă eliberarea acestuia este treptată. În primul an, doar o parte din azotul conținut în aceste surse devine disponibil pentru plante, ceea ce impune o planificare atentă a fertilizării, în funcție de fertilitatea solului și de cultura premergătoare. În acest context, specialiștii subliniază că valorificarea corectă a azotului din sol poate reduce semnificativ necesarul de fertilizare minerală, iar remarcă specialiștii polonezi, această abordare devine esențială în condițiile actuale de costuri ridicate, scrie Farmer.pl.
 
În ceea ce privește formele de azot, acestea au un comportament diferit în sol și în plantă. Azotul nitric este disponibil rapid și susține creșterea în fazele active, însă poate fi ușor pierdut prin levigare. Azotul amoniacal acționează mai lent, rămâne mai mult timp în sol și contribuie la dezvoltarea sistemului radicular, în timp ce azotul amidic, prezent în uree, are o acțiune de durată, fiind disponibil după transformările din sol. Susțin experții polonezi că utilizarea combinată a acestor forme permite asigurarea unei nutriții echilibrate pe întreaga perioadă de vegetație.
 
Momentul aplicării este la fel de important ca forma utilizată. În primele faze de vegetație, porumbul are un consum redus de azot, însă necesarul crește semnificativ după faza de 5–6 frunze. Din acest motiv, fertilizarea trebuie gândită astfel încât o parte din azot să fie disponibilă imediat după răsărire, iar restul să susțină cultura în perioada de consum maxim. Aplicarea întregii doze într-o singură etapă sau într-o singură formă reduce eficiența utilizării azotului.
 
Stabilirea dozei optime trebuie să țină cont de potențialul real al culturii, de tipul solului și de condițiile climatice. În practică, pe soluri fertile, dozele pot ajunge până la aproximativ 200 kg de azot la hectar, în timp ce pe soluri mai slabe acestea pot fi reduse semnificativ. Aplicarea unor cantități prea mari poate duce la dezvoltarea excesivă a masei vegetative, în detrimentul producției de boabe și cu un impact negativ asupra rentabilității.
 
În condițiile actuale, marcate de variabilitate climatică și costuri ridicate la inputuri, fertilizarea cu azot trebuie abordată ca un proces de optimizare, nu de maximizare. Adaptarea dozelor la condițiile din fermă, utilizarea combinată a formelor de azot și corelarea aplicării cu fazele de vegetație sunt elemente care pot face diferența între o cultură eficientă și una cu pierderi