Sergiu Panuța, Manager Tehnic și Înregistrări ADAMA
Una dintre cele mai răspândite culturi furajere pe câmpurile din țara noastră este porumbul. O cultură nepretențioasă, potrivită pentru creșterea în regiuni cu un climat cald, uscat și chiar arid. Dar „regina câmpurilor” este susceptibilă la atacurile insectelor dăunătoare. Bolile și dăunătorii din porumb complică deseori procesul de creștere și chiar pot produce daune cu o importanţă economică deosebit de mare. Unii atacă boabele în germinare şi sistemul radicular, altele atacă aparatul foliar, tulpinile, lăstarii, florile şi boabele în formare.
În culturile de porumb, se întâlnesc numeroase specii de Elateridae, dăunători cunoscuți ca insecte adulte sub denumirea populară de „gândaci pocnitori" sau „săritori", iar ca larve, sub denumirea de „viermi-sârmă" ce prezintă un polifagism accentuat, hrănindu-se cu organele subterane ale celor mai diverse plante cultivate şi spontane.
Agriotes (gândacii pocnitori)
Larvele speciilor Agriotes preferă să se hrănească cu boabele cerealelor pe cale de germinare şi cu rădăcinile diferitor cereale cultivate şi spontane.
Selatosomus, Melanotus ş.a. (viermii de sârmă)
Larvele acestor specii atacă îndeosebi boabele însămânţate pe care le consumă parţial sau total, tulpinile subterane, rădăcinile. Speciile acestui grup sunt foarte periculoase pentru boabele însămânţate chiar şi la o densitate redusă de 1 -2 larve/m2, îndeosebi pentru semănaturile de porumb.
Aceste specii prezintă o generaţie la 3-5 ani și iernează în sol.
Plante atacate şi mod de dăunare. Gândacii pocnitori au un regim de hrană mixt şi nu produc daune semnificative. Cele mai mari daune le produc viermii de sârmă. La început, larvele se hrănesc cu boabele în germinare, de aceea în această perioadă pot fi găsite în apropierea seminţelor, sau chiar în interiorul lor. Adesea, într-un bob de porumb se pot găsi mai multe larve. După răsărirea plantelor, larvele continuă să se hrănească, instalându-se în zona de ramificaţie a rădăcinilor, rozând plantele la exterior sau pătrund în interiorul lor, săpând galerii de hrănire, din care cauză plantele stagnează în creştere, iar cu timpul se ofilesc şi se usucă. în urma daunelor, culturile atacate au multe goluri. O intensitate mai mare de atac se înregistrează în soluri podzolice, lăcovişti, lunci, culturi irigate.
Combatere
Se recomandă: rotaţia raţională a culturilor în asolament; efectuarea arăturii de vară şi de toamnă imediat după recoltarea culturilor ceea ce contribuie la distrugerea stadiului aflat în sol (larve în diferite vârste, insecte adulte); dezmiriştirea, discuirea, prelucrarea repetată a solului dintre rândurile culturilor prăsitoare în perioada depunerii ouălor, apariţiei larvelor şi transformării lor în pupe; aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale, mai ales acelor azotate şi fosfatice (azotat de amoniu şi superfosfat), care sporesc dezvoltarea plantelor devenind mai rezistente la atac, având şi o acţiune nocivă asupra larvelor; plantarea sau însămânţarea culturilor în termene optime, cu seminţe cu o valoare biologică înaltă, în terenuri bine pregătite şi fertilizate, ce contribuie la o bună germinaţie şi un bun ritm de dezvoltare, obţinându-se plante viguroase care sunt mai rezistente la atacul larvelor; distrugerea buruienelor, în special a pirului planta-gazdă preferată a dăunătorului; în primăvară, cultivarea repetată a solului, înainte de înfiinţarea culturii; cultivarea soiurilor de plante rezistente la atacul dăunătorului; capturarea insectelor adulte cu ajutorul capcanelor cu feromoni specifici.
În anii de invazii, când densitatea larvelor depăşeşte PED (5-6 ex/m2) se aplică tratamente chimice la seminţe şi la sol.
În combaterea viermilor-sârmă, cea mai eficientă, economică, sigură şi mai puţin poluantă măsură, folosită în prezent, este tratarea seminţelor, care, asigură atât protecţia seminţelor, cât şi a tinerilor plantule, până într-o fază mai avansată. Semănatul seminţelor tratate se va face numai mecanizat, evitându-se contactul acestora cu mâna.