AM DAT START EXPORTULUI DE CAISE. Ce spune traderul Oleg Alexandrov despre calitate și preț

24 jun 2021

Primele 30 de tone de caise soiul Spring Blush din recolta anului curent sunt gata pentru export. Ucraina, Rusia, Belarus și România sunt cele patru destinații spre care pleacă fructele moldovenești. Oficiali de la Asociația Moldova Fruct menționează că, din cauza timpului răcoros și al ploilor din acest an, perioada de maturare a caiselor a întarziat cu cca două săptămâni.
 
Solicitat de AGROMEDIA, exportatorul Oleg Alexandrov, directorul companiei Mialex Nord SRL ne-a declarat că perioada de maturitate întârziată nu va juca niciun rol în cazul prețului pentru fructe.
 
“Marfa este achiziționată de la un singur producător agricol din comuna Gangura, Ialoveni. Covidul a creat, din păcate, o stare economică dificilă. Capacitatea de cumpărare a consumatorului s-a diminuat substanțial, fie că e vorba de Rusia sau Ucraina. Astăzi marfa pleacă în Belarus, Rusia și Ucraina, mâine vom încerca să parcurgem traseul și către România. Dar ne temem că nu vom avea vânzări. În calitate de trader deja de ani de zile nu uit situația cu care s-au confruntat producătorii de mere. Nu știm la ce preț le vom vinde, în ce condiții va ajunge marfa și la ce calitate. Au fost ploi mari. Supermarketurile recepționează marfa și dacă e deteriorată, scade din prețul solicitat de noi. Caisele sunt frumoase, dar foarte apoase”, ne-a comunicat exportatorul Oleg Alexandrov.
 
Potrivit traderului, prețul de achiziționare al caiselor pe teritoriul R. Moldova este de la 8 la 50 de lei. Volum pentru export există și va dura încă o lună jumate. 

Menționăm că azi, la Piața Centrală, caisele erau vândute la prețul de 20 de lei pentru un kg.
 
loading ...