Asimina este un arbore foios care, în condiții naturale, poate atinge 10–12 metri înălțime, însă în cultură se limitează de regulă la 3–5 metri. Are o coroană larg-piramidală, ramuri groase și o scoarță brun-cenușie, contrastând cu frunzele foarte mari, de 20–35 cm lungime și 10–15 cm lățime. Frunzele sunt ușor coriacee, dispuse altern, cu o nervură mediană pronunțată și partea inferioară fin pubescentă.
Un aspect notabil pentru pomicultori este perioada de înflorire: asimina înflorește simultan cu pornirea în vegetație, în mai, iar mugurii floriferi formați încă din aprilie suportă fără probleme înghețurile târzii datorită stratului protector specific. Florile sunt solitare sau grupate în mici inflorescențe, de 4–6 cm, cu șase petale dispuse în două cercuri, variind de la alb la violet închis. Polenizarea naturală este dificilă, întrucât florile sunt polenizate în principal de diptere, nu de albine, motiv pentru care mulți cultivatori recurg la polenizare manuală pentru a asigura fructificarea.
Fructele: mari, nutritive și cu potențial comercial
Asimina produce primele fructe la 6–8 ani de la plantare. Fructele sunt considerate unele dintre cele mai mari din flora comestibilă nord-americană: pot varia de la 5 cm până la peste 15 cm lungime și pot cântări între 20 g și 500 g, în funcție de soi și condițiile de cultură.
Fructele sunt elipsoidale, ușor curbate, cu coajă subțire, verde-gălbuie la maturitate, care devine maro la supracoacere. Miezul este cremos, galben deschis, cu o textură similară bananelor foarte coapte. Aroma este complexă: o combinație între banană, mango, ananas și căpșună. Semințele sunt mari, lucioase, așezate în două rânduri, de circa 2–2,5 cm lungime.
Un aspect critic pentru piață: fructele au o păstrare extrem de scurtă, de doar câteva zile în stare proaspătă. Recoltate ușor tari, pot fi păstrate 10–14 zile, dar pentru transport pe distanțe mai mari este necesară congelarea sau procesarea. Din acest motiv, asimina este considerată mai ales o cultură pentru consum local sau pentru prelucrare: deserturi, înghețate, creme, produse de patiserie.
Din punct de vedere nutrițional, este remarcabilă: conține cantități mari de proteine comparativ cu alte fructe, precum și vitaminele A și C, minerale (potasiu, magneziu, fier), enzime și compuși antioxidanți.
Condiții de mediu și cerințe pentru cultivare
Asimina preferă zonele cu:
- ierni reci necesare pentru inducerea repausului,
- veri calde și umede,
- soluri fertile, bine drenate, slab acide (pH 5,5–7),
- expunere solară de minimum 5–6 ore/zi (răsadurile tinere tolerează ușoară umbrire).
Rădăcina pivotantă profundă o face mai rezistentă la secetă decât alte specii exotice, însă în primii 2–3 ani necesită udare regulată pentru formarea sistemului radicular.
În privința rezistenței la frig, majoritatea soiurilor suportă temperaturi minime de –25 °C. Totuși, pentru regiunile cu ierni instabile sau pentru plantele tinere, se recomandă protecție în primii ani.
Îngrijire și tehnologie de cultură
Udare: moderată, fără băltire. O solă mulcită menține umiditatea ideală și previne supraîncălzirea solului.
Fertilizare: asimina reacționează bine la fertilizanți organici sau NPK echilibrat, aplicat primăvara și la sfârșitul verii.
Tăieri: minim necesare. Se recomandă doar îndepărtarea ramurilor rupte și ușoare corecții de formă.
Polenizare: pentru producții sigure, polenizarea manuală este aproape standard, în special în plantațiile comerciale.
Boli și dăunători: remarcabil de rezistentă. Nu are principalii dăunători și boli ai speciei în Europa, fiind o cultură aproape „ecologică” prin natură.
Soiuri și direcții de ameliorare
Cele mai cunoscute soiuri americane sunt ‘Sunflower’, ‘Prima 1216’, ‘NC-1’, ‘Zimmerman’, ‘Allegheny’, ‘Shenandoah’ și ‘Susquehanna’. Soiurile diferă prin mărimea fructelor, conținutul de zahăr, rezistența la frig și productivitate. În ultimii ani, amelioratorii din SUA și Canada lucrează intens la cultivare de soiuri cu păstrare mai lungă post-recoltare.
Interesul pentru asimină crește în rândul micilor fermieri datorită:
- rezistenței surprinzătoare la frig,
- aspectului exotic,
- valorii nutritive ridicate,
- cererii crescute pentru fructe neobișnuite,
- posibilității cultivării ecologice, fără tratamente chimice.
Limitele comerciale rămân însă legate de păstrarea scurtă și de necesitatea polenizării asistate.