ALEXEI MICU: Înierbarea naturală schimbă complet comportamentul solului în livadă

Modul în care este întreținut solul într-o livadă influențează direct rezistența pomilor la secetă, accesul utilajelor și stabilitatea producției de la un an la altul. În ultimii ani, tot mai mulți pomicultori renunță la lucrările mecanice intensive și trec la înierbare, însă rezultatele depind de modul și momentul aplicării acestei tehnologii.
 
În livada ecologică de prun a companiei MICU&CO SRL, administrată de Alexei Micu, sistemul de întreținere a solului a fost ajustat treptat, pornind de la culturi de acoperire și ajungând, în timp, la înierbare naturală pe întreaga suprafață.
 
Inițial am început cu culturi de acoperire, ca ovăzul, mazărea, trifoiul, pe care le încorporam în sol. Era o cerință pentru agricultura ecologică, ca să prevenim eroziunea și să creștem materia organică, explică fermierul.
 
Ulterior, experiența din teren a arătat că înierbarea naturală este mai stabilă și necesită mai puține intervenții. Am observat că înierbarea naturală se reglează singură. Apar diferite specii și, în timp, rămân cele adaptate condițiilor din livadă, afirmă acesta.
 
După câțiva ani de aplicare, efectele devin vizibile, inclusiv asupra apei din sol. Deși în primă fază există percepția că iarba consumă mai multă umiditate, în timp sistemul se echilibrează, iar evaporarea scade.
 
Am observat că pomii rezistă mai bine la stres hidric. Evaporarea apei s-a diminuat cu mult după ce am trecut la înierbare, spune Alexei Micu.
 
Un alt efect măsurat direct în livadă este legat de temperatura solului. „Am măsurat vara și diferența ajungea și la 10 grade la nivelul solului”, menționează fermierul, subliniind rolul covorului vegetal în protejarea solului de supraîncălzire.
 
În timp, structura solului devine mai stabilă, iar riscul de compactare scade, chiar și în condițiile utilizării repetate a acelorași trasee pentru utilaje. Totodată, accesul în livadă după ploi este mai rapid, ceea ce permite efectuarea la timp a tratamentelor fitosanitare.
 
Schimbările se reflectă și în costuri. Dacă anterior erau necesare mai multe lucrări mecanice, acum intervențiile sunt reduse la cosiri periodice, iar masa vegetală este lăsată pe sol, contribuind la formarea materiei organice.
 
În paralel, se observă modificări și la nivelul biodiversității. Prezența covorului vegetal favorizează polenizatorii și influențează comportamentul dăunătorilor. Am observat că unele insecte sunt atrase mai mult de flora spontană decât de pomi, ceea ce reduce presiunea asupra culturii, explică Alexei Micu.
 
Totuși, sistemul nu este lipsit de riscuri. În primii ani de la plantare, competiția pentru apă și nutrienți poate afecta dezvoltarea pomilor, iar utilizarea unor specii nepotrivite, precum lucerna, poate amplifica acest efect.
 
Datele tehnice confirmă că înierbarea este recomandată în special în livezi irigate, pe terenuri în pantă sau în zone cu precipitații suficiente, iar introducerea acesteia este indicată, de regulă, după 2–3 ani de la plantare, când pomii sunt deja bine dezvoltați.
 
Experiența din teren arată însă că, odată stabilizat, acest sistem poate contribui la o mai bună gestionare a apei, la protecția solului și la stabilitatea producției pe termen lung.


Sursa: CCAR