Alexei Micu este invitatul ediției de astăzi a podcastului „Agricultura Modernă”, unde discutăm despre modul în care fermierii iau decizii într-un sistem tot mai instabil, marcat de factori pe care nu îi pot controla. Din experiența acumulată în producere și testare, dar și din poziția de director al Institutului de Tehnică Agricolă Mecagro, invitatul vorbește despre presiunile reale din câmp și despre deciziile pe care fermierii sunt nevoiți să le ia în condiții imprevizibile.
În agricultură sunt peste 20.000 de factori care influențează rezultatul, grupați în mai multe categorii. Nu îi poți controla pe toți. Important este să te concentrezi pe ceea ce poți măsura și gestiona – în special costul de producere, explică Alexei Micu.
În acest context, diversificarea culturilor devine o strategie de reducere a riscurilor, dar vine la pachet cu alte provocări.
Diversificarea ajută, dar complică logistica și gestionarea fermei. Mulți fermieri aleg culturi puține și suprafețe mari pentru că este mai simplu operațional, chiar dacă riscurile sunt mai mari. Am testat peste 20 de culturi în timp. Nu există o schemă fixă – în fiecare an trebuie să ajustezi structura în funcție de climă, piață și rezultate economice, spune invitatul.
Discuția evidențiază și dependența fermierilor de piață, în special în cazul culturilor de nișă.
Sunt culturi care pot aduce profit mare, dar doar dacă ai contract. Fără piață sigură, riscul este foarte mare. În schimb, culturile de bază oferă mai multă flexibilitate, chiar dacă marja este mai mică, explică Alexei Micu.
Un alt subiect abordat este presiunea costurilor și nevoia de eficiență în fermă, inclusiv prin mecanizare.
Costul forței de muncă crește și asta se reflectă direct în costul final al produsului. De aceea, trebuie să reducem dependența de manoperă și să investim în tehnică, menționează acesta.
În discuție este abordat și rolul Mecagro în sectorul agricol, ca instituție care dezvoltă și oferă utilaje adaptate necesităților fermierilor, dar și soluții de finanțare pentru modernizarea tehnică a fermelor.
Noi gestionăm un fond de stat pentru creditarea fermierilor, prin care aceștia pot procura utilaje, nu doar de la noi, dar în condiții mai simple decât la bancă. Adaosul este de aproximativ 10% pe toată perioada creditului, ceea ce îl face competitiv.
Costul forței de muncă este în creștere și se regăsește direct în costul produsului. De aceea, trebuie să venim cu soluții care să reducă ponderea manoperei și să creștem nivelul de mecanizare în agricultură, explică Alexei Micu.
Un alt aspect abordat este avantajul utilizării tehnicii produse local, în special din perspectiva intervenției rapide în sezon.
Este o diferență mare când ai acces rapid la piese și poți interveni imediat. În agricultură, o zi poate conta cât un an. Dacă aștepți 7–10 zile o piesă, deja pierzi rezultate, spune Alexei Micu.
În acest context, experiența acumulată în timp devine un factor decisiv în gestionarea acestor situații din teren.
Greșelile sunt inevitabile, dar important este să înveți din ele. În agricultură, rezultatele se construiesc în timp, iar fiecare decizie contează pe termen lung, concluzionează invitatul.
Urmărește podcastul „Agricultura Modernă” pentru o discuție directă despre riscuri, costuri și modul în care fermierii își construiesc deciziile într-un sistem pe care nu îl pot controla pe deplin.
