CARENŢE NUTRIŢIONALE LA POMI. Cum ne dăm seama care din principalele macro şi microelemente lipsesc

28 dec 2022
ROLUL AZOTULUI:

O bună aprovizionare cu azot determină:
  • realizarea unor creşteri anuale mai viguroase;
  • scăderea numărului de muguri neporniţi în primăvară;
  • creşterea numărului de muguri bine diferenţiaţi până in toamnă;
  • creşterea procentului de legare a fructelor prin prelungirea perioadei cât
  • ovulele rămân apte pentru fecundare;
  • micşorarea procentului de cădere a fructelor;
  • accelerarea creşterii fructelor şi a măririi dimensiunii acestora;
  • realizarea unor fructe cu aspect exterior mai plăcut, cu pulpa mai fragedă şi mai suculentă, însă mai puţin dulci şi aromate;
Printre primele simptome ale lipsei de azot menţionăm:
  • creşterea lentă a lăstarilor, frunze rare, puţin dezvoltate, de un verde pal, coloraţii roşietice pe lemnul anual sau pe peţiolul frunzelor;
  • unghiul mic de prindere a peţiolului frunzelor pe lăstar.
În cazul lipsei accentuate a azotului aproape toate frunzele se decolorează şi cad. Nutriţia cu azot a pomilor trebuie însă bine echilibrată, excesul de azot determină:
  • creşterea luxuriantă a lăstarilor şi frunzelor;
  • prelungirea vegetaţiei până târziu, întârziind maturarea ţesuturilor lemnoase şi micşorând astfel rezistenţa la îngheţurile timpurii;
  • la pomii pe rod prin stimularea creşterii excesive a lăstarilor umbreşte formaţiunile fructifere, ceea ce reduce numărul de flori şi legarea fructelor;
  • fructele mai puţin colorate (creşterea cu 0,1% a conţinutului de azot din frunze determină reducerea cu 5-7% a culorii fructelor;
  • apariţia mai timpurie şi mai intensă a căderii fructelor;
  • scăderea rezistenţei la transport şi reducerea duratei de păstrare prin favorizarea dezvoltării unor boli în perioada depozitării.
ROLUL FOSFORULUI:

Fosforul este implicat în numeroase procese metabolice care influenţează creşterea şi fructificarea pomilor, fiind considerat ca un element vital al celulei vegetale, participând la:
  • transferul de energie la nivel celular ca un component al acizilor
  • nucleici, coenzimelor, fosfolipidelor;
  • desfăşurarea procesului de fotosinteză şi a sintezei proteinelor;
  • transportul asimilatelor în interiorul plantei,
  • transmiterea în descendenţă a caracterelor genetice, etc.
Fosforul favorizează creşterea rădăcinilor, proces ce solicită cantităţi mari de fosfor şi care explică de ce pomii tineri reacţionează mai puternic la fertilizarea cu acest element decât cei maturi. Fosforul influenţează de asemenea, procesele de fructificare. Legat de rolul fosforului în procesul de maturare al fructelor, părerile sunt împărţite.

Lipsa fosforului, şi respectiv a cantităţii de fosfolipide din membrana celulelor favorizează apariţia unor boli fiziologice ca prăbuşirea internă a merelor în timpul păstrării acestora. O comportare particulară o au pomii în ceea ce priveşte răspunsul acestora la fertilizarea cu fosfor. Eficienţa absorbţiei şi folosirii fosforului de către pomi pare a fi mai mare decât pentru majoritatea plantelor ierboase.

Cercetările anterioare privind efectele îngrăşămintelor cu fosfor aplicat în soluţii nutritive la măr şi piersic au arătat că o creştere mai bună a pomilor s-a înregistrat numai la conţinuturi foarte reduse ale fosforului (0 – 2 mg P/l).

Cercetări mai noi privind efectul îngrăşămintelor cu fosfor asupra comportării pomilor:
  • prin aplicarea superfosfatului la groapa de plantare la măr şi piersic s-a înregistrat o creştere şi fructificare mai bună a pomilor. Creşterea conţinutului de fosfor din frunzele de măr a determinat o iniţiere mai bună a florilor. S-a concluzionat că fosforul a reglat activitatea meristematică din ţesuturi (Taylor, 1975).
  • prin aplicarea unor doze ridicate de fosfor în apropierea rădăcinilor pomilor tineri s-a înregistrat o comportare mai bună a acestora.
  • aplicarea irigării cu ape uzate bogate în fosfor la măr a determinat o creştere şi fructificare mai bună a pomilor tineri.
POTASIUL

Se găseşte în plantă numai sub formă de ioni. Participă la numeroase procese metabolice:
  • activează enzimele ce iau parte la sinteza proteinelor si hidraţilor de carbon;
  • reglează mişcarea apei din pomi;
  • neutralizează la nivel celular acizii organici;
  • are rol esenţial în îmbunătăţirea calităţii fructelor (gust, culoare, dimensiune);
  • grăbeşte epoca de coacere şi măreşte rezistenţa la ger a pomilor.
Carenţa de potasiu se exteriorizează prin apariţia pe frunze de necroze marginale, iar limbul acestora se răsuceşte către partea superioară.
Excesul de potasiu determină în general o scădere a conţinutului de calciu şi magneziu ceea ce reduce capacitatea de păstrare şi determină apariţia, într-o proporţie mai mare a bolilor de depozit.

CALCIUL
  • intră în compoziţia membranei celulare, reglând o serie de procese metabolice;
  • reglează raporturile dintre elemente (potasiu, magneziu, mangan, zinc, bor);
Carenţa de calciu determină o coacere mai timpurie a fructelor şi de aici o cădere mai timpurie a acestora şi apariţia unor boli de depozit.

MAGNEZIUL
  • este un component principal al clorofilei;
  • influenţează formarea şi transportul hidraţilor de carbon;
  • asigură transferul de energie şi sinteza proteinelor;
Lipsa magneziului se manifestă prin apariţia petelor clorotice pe frunze şi a ţesutului spongios (plută) la mere.

BORUL
  • participă la sinteza hidraţilor de carbon, proteinelor acizilor nucleici, clorofilei;
  • măreşte absorţia azotului, potasiului, magneziului şi calciului;
  • stimulează creşterea rădăcinlor şi a tulpinii;
  • măreşte germinarea polenului şi fecundarea;
  • măreşte rezistenţa la ger a ţesuturilor.
Carenţa borului se manifestă difrenţiat funcţie de specie.

La măr:
  • determină apariţia la vârful lăstarilor a unor frunze mai mici, mai groase, casante, la început de culoare arămie, apoi clorotice, care cad de timpuriu;
  • produce încetinirea şi apoi opreşte creşterea vârfurilor lăstarilor care apoi mor, fenomen ce poate avea loc către mijlocul şi sfârşitul verii;
  • apariţia de internoduri mai scurte;
  • pe ramuri şi trunchi apar crăpături cu aspect caracteristic de "broască râioasă";
  • pe fructe apar în diferite fenofaze o serie de suberificări interne şi externe, ceea ce duce la crăparea şi deformarea acestora. Fructele bolnave se maturizează mai devreme, cad prematur si de regulă prezintă un număr mic de seminţe
La cais, piersic şi cireş:
  • mugurii nu reuşesc să se desfacă sau după dezmugurire nu se dezvoltă normal;
  • apariţia de frunze mici şi înguste;
  • moartea vârfurilor lăstarilor;
La fructe:
  • crăparea, zbârcirea si deformarea acestora;
  • brunificarea internă şi externă;
  • formarea deplină în jurul sâmburelui sau în pulpă;
  • coacerea diferenţiată în cadrul aceluiaşi fruct;
  • creşterea procentului de cădere.
Bibliografie: ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA PLANTAŢIILOR DE PRUN, CIREŞ, VIŞIN, COACĂZ NEGRU ŞI CĂPŞUN. GHID PRACTIC.

CARENŢE NUTRIŢIONALE LA POMI. Cum ne dăm seama care din principalele macro şi microelemente lipsesc

CARENŢE NUTRIŢIONALE LA POMI

Cum ne dăm seama care din principalele macro şi microelemente lipsesc

CARENŢE NUTRIŢIONALE LA POMI. Cum ne dăm seama care din principalele macro şi microelemente lipsesc

loading ...