Cunoașterea rezistenţei la frig și îngheţ, contribuie semnificativ la prelungirea perioadei de creștere a legumelor în câmp deschis. Rezistenţa la iernare este importantă pentru speciile legumicole perene care rămân în câmp deschis în timpul iernii. Temperaturile scăzute pozitive afectează culturile cu cerinţe ridicate faţă de căldură și adesea duc la pieirea lor. La înregistrarea temperaturilor scăzute pozitive și uneori negative, cultivatorul de legume trebuie să se preocupe de depozitarea și transportul produselor legumicole. De nivelul acestor temperaturi în mare măsură depinde capacitatea de păstrare și menţinerea calităţii producţiei.
Îngheţurile timpurii sau târzii, sunt mai puţin dăunătoare când se produc la puţin timp de la pornirea în vegetaţie a culturilor și în fazele cu activitate redusă a proceselor vitale ale plantelor.
Afectarea plantelor depinde și de conţinutul în apă a ţesuturilor, umiditatea aerului, lumina și alţi factori. Astfel, în primul rând sunt afectate plantele sau organele plantei, ţesuturile cărora conţin mai multă apă și mai puţine zaharuri.
De exemplu, seminţele pot tolera temperaturi de până la -196 °C. Seminţe bine uscate ale multor culturi legumicole rămân viabile după tratarea cu temperaturi foarte joase de -194 °C. Acest lucru se datorează conţinutului scăzut de apă, care oferă rezistenţă la îngheţuri semnificative.
Impactul temperaturilor extreme determină modificări reversibile și ireversibile la plante. Cu toate acestea, chiar și cu refacerea completă a activităţii plantelor, productivitatea scade și pierderile de randament cresc. Uneori se produc și efecte ireversibile ale proceselor vitale, ca urmare a efectului secundar al situaţiilor stresante. Daunele cauzate de îngheţ și pieirea plantelor sunt asociate cu coagularea (îngheţarea) apei în interiorul celulelor. Când se formează gheaţă în spaţiile intercelulare, celulele mor din cauza deshidratării și leziunilor mecanice cauzate de cristalele de gheaţă.
Plantele rezistente la temperaturi scăzute pot supravieţui formării unor cristale de gheaţă extracelulare, moartea ţesuturilor apare numai dacă expunerea la temperaturi scăzute este îndelungată. Reduce semnificativ temperatura formării cristalelor de gheaţă prezenţa substanţelor protectoare în seva celulară (hemiceluloza, zaharurile, proteinele), ce au efecte crioprotectoare, ele stabilizează proteinele membranare în timpul deshidratării la temperatură scăzută. Stimulează formarea de gheaţă în ţesuturile exterioare ale plantelor bacteriile (Pseudomonas syringae, P. fluorescens, P. viridiflava, Erwinia herbicola), care îngheaţă înaintea ţesuturilor plantelor.
Gruparea plantelor legumicole în funcţie de rezistenţa faţă de temperaturile scăzute:
- foarte rezistente la frig – reventul, sparanghelul, hreanul, măcrișul, tarhonul, ștevia, cardonul, anghinarea, usturoiul etc.
- rezistente la frig – morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, scorţonera, varza albă, varza de Bruxelles, bulboasele. Tot în această grupă intră și unele specii de legume anuale ca spanacul, lăptuca, salata și altele, care datorită acestei însușiri se pretează la semănatul din toamnă. Suportă temperaturi de 0 °C; temperatura minimă de încolţire este de 3–5 °C, iar temperatura optimă – de 14–20 °C.
- semirezistente la frig – cartoful. Temperatura optimă de dezvoltare este 17–20 °C. Părţile aeriene ale plantelor sunt distruse când temperatura de 0 °C durează mai mult timp.
- pretenţioase la căldură: tomatele, ardeiul, vinetele, fasolea, dovlecelul. Acestea au temperatura minimă de germinare de 10–14 °C, optimă de încolţire de 20–25 °C, se dezvoltă bine la temperaturi de 25–30 °C. Temperaturile de 3–5 °C, dacă persistă mai mult, duc la pieirea plantelor (excepţie tomatele).
– rezistente la căldură: castraveţii, pepenii galbeni, pepenii verzi, bamele. Temperatura minimă de încolţire de 14–16 °C, cresc și fructifică bine la temperaturi de 28–32 °C, suportă și valori maxime de 35–40 °C, sunt distruse și la temperaturi pozitive de 10 °C. Se pretează pentru a fi cultivate în sere, solarii.
Pentru speciile legumicole ce se cultivă primăvara foarte devreme, precum și pentru cele ce rămân în timpul iernii pe teren, se vor lua în considerare temperaturile minime absolute, pentru a putea interveni cu unele măsuri de protejare a plantelor.
Speciile rezistente la frig (varză, gulii, morcov) pot rezista la îngheţuri de -5...-8 °C dacă sunt călite și dezgheţatul se produce lent. La salată și spanac plantele rezistă la îngheţuri de -18 °C, în timp ce plantele necălite pier la -2...-3 °C. În iernile lipsite de zăpadă, gerul cauzează leziuni în zona medulară a hipocotilului, care ulterior se pot cicatriza. Dacă leziunile se produc la nivelul vaselor conducătoare și a cambiului, plantele pier sau rămân nedezvoltate.
La unele culturi care iernează în câmp (pătrunjel, salată, spanac, ceapă verde), dacă plantele nu sunt acoperite cu zăpadă sau alte materiale (frunze, paie, pleavă) se poate produce decălirea, „descălţarea”, datorită creșterii temperaturii în timpul zilei sau manifestări de „secetă fiziologică”, datorită faptului că apa nu poate fi absorbită din solul îngheţat.
Între temperatură și umiditate există un raport direct proporţional. La temperaturi mai coborâte plantele absorb mai puţină apă, iar la temperaturi mai ridicate – mai multă. Umiditatea ridicată micșorează rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, iar în condiţii de umiditate abundentă și temperatură scăzută, plantele legumicole suferă de seceta fiziologică, sistemul radicular funcţionează foarte slab, neputându-se aproviziona cu apa necesară deși aceasta este din abundenţă în sol. În condiţii de umiditate redusă și temperatură ridicată, plantele se veștejesc și se grăbește trecerea lor în faza de reproducere, în detrimentul producţiei.
Pentru culturile legumicole semănate toamna și înfiinţate primăvara devreme principalul pericol îl reprezintă, prin urmare, îngheţurile târzii de primăvară: astfel, pe măsură ce tulpinile plantelor se alungesc, acestea se îndepărtează de suprafaţa de protecţie a solului și se îndreaptă către o zonă cu temperaturi mai scăzute.
În timp ce unele plante reacţionează imediat la îngheţ, altele pot prezenta simptome după un anumit timp. „Arderea” frunzelor și petele maronii sunt cele mai comune simptome, iar zonele cele mai afectate sunt adesea cele superioare ale plantei. Frunzele plantelor afectate de îngheţ uneori se pot colora complet în maro sau negru. În alte cazuri, culoarea verde a frunzelor devine iniţial mai intensă, apoi se înnegrește în timp.
În cazul când culturile legumicole au avut condiţii bune de creștere, datorită unei fertilităţi ridicate a solului, în special a conţinutului ridicat de azot, sunt mai sensibile la temperaturile scăzute, din cauza creșterii puternice și a conţinutului ridicat de apă.
Solurile cu un nivel scăzut de umiditate în primăvară întăresc plantele la frig, prin scăderea conţinutului de apă din ţesuturi, diminuând severitatea leziunilor provocate de îngheţurile târzii.
Bibliografie: IMPACTUL ÎNGHEŢURILOR TIMPURII DE TOAMNĂ ASUPRA CREȘTERII PLANTELOR, CALITĂŢII ȘI PRODUCTIVITĂŢII LEGUMELOR, autor Tatiana Novac, doctor în ştiințe agricole. Material publicat în BUNELE PRACTICI ÎN LEGUMICULTURĂ ÎN CONTEXTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE. Ghid practic pentru producătorii agricoli.