PATRU TURURI VIRTUALE DESPRE FRUCTELE DIN STÂNGA NISTRULUI, gata pentru prezentare. Ce spun producătorii

15 dec 2021
Patru întreprinderi de pe malul stâng al Nistrului își pot mai ușor promova fructele grație tururilor virtuale elaborate în acest sezon.
 
Tururile au fost realizate la inițiativa Asociațiilor Moldova Fruct și Dnestovskii Fruct cu asistența financiară a Suediei și Marii Britanii în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
 
Imaginile panoramice sunt însoțite și de material video atractiv, prin intermediul căruia este prezentată întreaga infrastructură horticolă a fiecărei întreprinderi în parte: de la producere, la recoltare, sortare și ambalare. Cumpărătorii străini, dar și orice consumator interesat, poate vizualiza virtual livezile superintensive ale producătorilor locali, depozitele frigorifice moderne, halele de sortare și ambalare de care dispun cei 4 agricultori din partea stângă a Nistrului.
 
Cumpărătorii interesați de fructele moldovenești vor putea să facă doar cu un singur click o vizită în livada producătorilor, să vadă infrastructura de care dispune plantația, să cunoască gama de fructe pe care acesta o produce, soiurile și facilitățile post-recoltare din cadrul gospodăriei.
 
„Este o experiență inedită pentru noi. Am urmat exemplul colegilor de pe malul drept care au reușit să elaboreze tururi în perioada pandemiei. Prin intermediul acestor instrumente de promovare putem arăta că și pe partea stângă a Nistrului producătorii de fructe s-au dezvoltat. Filmele sunt foarte colorate și atractive, sperăm prin intermediul lor să convingem un număr cât mai mare de cumpărători să testeze și să achiziționeze fructele noastre”, spune producătorul de fructe Andrei Chizil.
 
Antreprenorul gestionează 71 ha de livadă de pruni, cireși, peri și 13 ha viță de vie pe sistemul Pergola și Gable.
 
Andrei Chizil menționează că, fiind concentrat mai mult la procesul de producere, nu acorda o atenție prea mare promovării.
 
„Am participat anul acesta și la Fruit Attraction, unde am prezentat fructele noastre, dar am văzut cum se prezintă și alți producători. Promovarea totuși este importantă”, consideră antreprenorul.
loading ...