De la începutul anului 2021, producătorii moldoveni trebuie să dețină codul de bare GTIN pentru a putea comercializa fructe pe piața Federație Ruse.
GTIN (Numărul Global al Unității de Comerț) – este un cod de bare care arată categoriile de produse și originea acestora și este necesar la obținerea declarației de conformitate la terminalul vamal. Codificarea GTIN permite, prin scanarea codurilor de bare, automatizarea proceselor în punctul de vânzare, la recepția produselor etc.
Pentru a obține acest cod producătorii trebuie să se înregistreze și să devină membri ai GS1 (https://gs1md.org/). Procedura este foarte simplă: online sau printr-un apel telefonic și achitarea unei taxe anuale. Codul GTIN poate fi utilizat timp pe parcursul unui an.
„Deținerea acestui cod nu prezintă un impediment la export, este mai mult un instrument de control. În calitate de exportator și importator de fructe aș dori ca și în Republica Moldova să existe acest tip de regulament. Spre exemplu: procur portocale din Turcia și doresc să livrez marfa dată hipermarketului din Moldova. Hipermarketul sau eu, în calitate de importator sunt nevoit să generez coduri de bare pentru fiecare produs în parte. Dacă magazinul ar primi lada cu codul de bare direct pe ea, ar dispărea necesitatea de a genera coduri pe produse. În Rusia era anterior exact la fel: încărcam marfa din Moldova, o duceam în Federația Rusă unde alături de etichetele moldovenești, noi încleiam etichete noi cu coduri de bare. GTIN simplifică această procedură.
De menționat, că orice produs pe care îl găsim la raft în magazine: vin, lactate – deține un cod de bare. Toate întreprinderile care livrează produsele date sunt înregistrate la GS1 și dețin coduri GTIN. De ce producătorii de fructe nu ar trebui să fie înregistrați?”, ne-a explicat Victor Cazacu, exportator de fructe.
GS1 Moldova (EAN Moldova) după 20 ani de activitate în organizația internațională GS1 (EAN International) rămâne unica organizație din Republica Moldova, recunoscuta pe plan internațional care are dreptul de a folosi sistemele de identificare a produselor GS1 și EPC.
Sursa: Moldova Fruct