RECOLTA DE CIREȘE: mai rău decât acum trei ani, dar mult mai bine decât anul trecut. Ce prognoze anunță horticultorii
Potrivit horticultorilor din Moldova, anul acesta se așteaptă o roadă de cireșe în jur de 11 mii tone. E mult sau puțin, depinde cum raportăm la cantitățile anilor precedenți. Se pare că e mai rău decât anțărți, dar mult mai bine decât anul trecut, cănd mai multe plantații de cireșe au fost compromise, pe alocuri cu până la 80 la sută, urmare a înghețurilor timpurii. Altă cauză ar fi că anul acesta au lipsit polenizatorii de pe floarea de cireș. Albinele n-au riscat să iasă în frig și în ploaie.
Suntem aproximativ la ecuator de cireșar, așa că putem afirma că sezonul sâmburoaselor, deși cu întârziere, dar totuși, a început. Chiar dacă au căzut și ploi nu chiar potrivite, încă nu-i totul pierdut, spun horticultorii.
Menționăm că Republica Moldova face parte din lista celor trei țări foste sovietice, inclusă în top 10 la exportul mondial de cireșe proaspete. Vorbim de Uzbekistan, Azerbaidjan și, respectiv, noi. De precizat că totalul exporturilor din aceste trei țări înglobează în jur de 90.000 tone de cireșe.
Cireșele moldovenești sunt exportate de obicei în trei țări mai mult sau mai puțin vecine - România, Federația Rusă și Ucraina. Anul trecut, în România au mers cca 20 de tone, expuse spre vânzare numai în supermarketuri.
În medie, potrivit datelor Asociației “Moldova Fruct”, țara noastră produce anual în jur de 15 mii tone de cirese pe o suprafață de 4 mii hectare. Începând cu anul curent, UE ne-a oferit o nouă cotă fără taxe vamale pentru o cantitate de 1500 tone. Un site agricol din Moldova a anunțat că propune spre vânzare chiar și cireșe uscate.
Pentru cireșari, 20 de tone la hectar e bine, chiar foarte îmbucurător. Bucuria înseamnă că în asemenea condiţii de pe un hectar de livadă cireșarul câștigă în medie 30-40 mii de lei. Bineînțeles, mult mai puțin decăt cei care importă cireașa la început de aprilie. Anul acesta o cireașă timpurie de import a costat cât un bilet la troleibuz, fără exagerare jurnalistică. Poftiți divada faptului comercial în imaginea alăturată, surpinsă în unul din supermarket-urile din Chișinău la 5 martie 2021.
La piață, anul acesta prețurile la cireșe încep de la 30-40 de lei pentru un kilogram.
poza: agromedia.ro