SOLUL DIN SERĂ DUPĂ ANI DE CULTIVARE: Când merită trecerea pe substrat

După ani de cultivare pe aceeași suprafață, solul din seră poate deveni un factor care limitează producția. Acumularea sărurilor și bolile transmise prin sol complică întreținerea culturilor, iar fertilizarea necorespunzătoare poate accentua dezechilibrele plantelor. Iurie Begal, specialist principal în legumicultură în cadrul companiei Vadalex Agro analizează cultivarea pe substrat ca alternativă pentru producătorii care se confruntă cu aceste probleme.
 
Pentru un fermier care a investit în seră, schimbarea terenului nu este întotdeauna posibilă. Construcția și infrastructura de irigare rămân pe loc, în timp ce condițiile din zona rădăcinilor pot deveni tot mai greu de gestionat. În asemenea situații, alegerea unui alt hibrid trebuie însoțită de o evaluare a mediului în care planta urmează să crească.
 
Iurie Begal câteva limite ale cultivării în sol: salinitatea ridicată, problemele cu buruienile și bolile transmise prin sol, pentru care soluțiile pot fi limitate și costisitoare. Aceste dificultăți pot afecta atât cantitatea recoltată, cât și uniformitatea fructelor.
 
La acestea se adaugă nutriția dezechilibrată. Materialul asociază fertilizarea necorespunzătoare cu fructificarea neuniformă, coacerea întârziată și fructele cu o culoare palidă sau cu fermitate redusă. Prin urmare, aspectul culturii trebuie analizat împreună cu starea solului și cu modul de administrare a apei și a îngrășămintelor.
 
Ce schimbă cultivarea pe substrat
În cultura fără sol, rădăcinile se dezvoltă într-un mediu separat, precum substratul de cocos sau vata minerală. Apa și elementele nutritive ajung la plante prin sistemul de fertirigare, ceea ce permite ajustarea mai precisă a alimentării culturii.
 
Această schimbare reduce dependența de solul existent în seră. Producătorul poate continua să utilizeze construcția, organizând un alt mediu pentru dezvoltarea rădăcinilor. Solul problematic rămâne însă pe amplasament: trecerea pe substrat reprezintă o schimbare a tehnologiei de cultivare, fără să constituie, în sine, o metodă de refacere a terenului.
 
Potrivit lui Iurie Begal, avantajele acestei tehnologii includ un control mai bun al culturii, dezvoltare mai uniformă și posibilitatea obținerii unei producții mai mari, cu fructe mai omogene.
 
Un element important este flexibilitatea fertilizării. Cantitatea administrată și raportul dintre elementele nutritive pot fi modificate în funcție de evoluția plantelor.
 
Îngrășăminte suplimentare pot fi aplicate flexibil și raportul elementelor poate fi modificat, precizează Iurie Begal în prezentare.
 
Această posibilitate devine utilă atunci când producătorul urmărește echilibrul dintre creșterea vegetativă și fructificare. Ajustările trebuie să răspundă stării culturii, evitând aplicarea aceleiași scheme indiferent de dezvoltarea plantelor.
 
Controlul apei și al nutriției cere măsurători
Cultivarea pe substrat presupune o atenție mai mare acordată irigării. În material, Iurie Begal subliniază că administrarea apei trebuie corelată cu starea culturii și cu vremea, inclusiv cu schimbările de lumină.
 
Se aplică la momentul potrivit, în cantitatea potrivită și cu EC-ul corespunzător, susține specialistul.
 
EC reprezintă conductivitatea electrică și oferă informații despre concentrația sărurilor dizolvate. Monitorizarea acesteia, împreună cu pH-ul, ajută la gestionarea soluției nutritive. pH-ul influențează disponibilitatea elementelor pentru plante, iar EC-ul trebuie interpretat în raport cu apa utilizată și cu fertilizanții administrați.
 
Calitatea apei contează și pentru fermierii care continuă cultivarea în sol. Prezentarea include tratarea apei printre variantele de îmbunătățire a tehnologiei, în cazul problemelor legate de sodiu și de salinitate. Schimbarea mediului de cultură trebuie, așadar, însoțită de verificarea sursei de apă.
 
Ce arată comparațiile de producție
Iurie Begal prezintă o comparație la tomate între cultivarea în sol și cea pe substrat de cocos, pe suprafețe de câte 400 de metri pătrați, cu același hibrid și aceleași date de semănat și plantare.
 
În varianta pe substrat, producția raportată a fost de 5.900 de kilograme, față de 4.750 de kilograme în sol. Diferența de 1.150 de kilograme corespunde unui spor de aproximativ 24%.
 
Consumul de îngrășăminte a fost, de asemenea, mai mare: 350 de kilograme pe substrat, comparativ cu 260 de kilograme în sol. Exemplul arată de ce analiza economică trebuie să includă consumurile suplimentare, alături de cantitatea recoltată.
 
La castraveți, datele prezentate indică 2.700 de kilograme pe substrat și 1.700 de kilograme în sol, pe suprafețe de câte 200 de metri pătrați. În acest caz, variantele au date diferite de plantare, astfel că rezultatele trebuie interpretate ținând cont și de această diferență.
 
Cifrele ilustrează potențialul tehnologiei în condițiile comparațiilor prezentate. Pentru o altă fermă, rezultatul va depinde de echipamente, de condițiile de cultură și de gestionarea zilnică a plantelor.
 
Ce opțiuni au fermierii care rămân la cultura în sol
Prezentarea păstrează în analiză și avantajele cultivării în sol: investiții inițiale mai mici, experiența producătorilor și capacitatea solului de a amortiza anumite erori de administrare.
 
Pentru această variantă, Iurie Begal include posibilitatea utilizării răsadurilor produse prin alte tehnologii și a plantelor altoite. Altoirea este prezentată ca o opțiune pentru dezvoltarea unui sistem radicular mai viguros și pentru susținerea unor cicluri mai lungi de cultură, în funcție de portaltoi și de condițiile fermei.
 
Aceste intervenții răspund unor probleme diferite. Răsadul mai bine dezvoltat poate îmbunătăți pornirea culturii, în timp ce tratarea apei vizează calitatea irigării. Alegerea trebuie făcută pornind de la cauza care limitează producția.
 
Investiția pe substrat trebuie calculată pentru fiecare seră
Printre dezavantajele culturii fără sol, Iurie Begal menționează investiția inițială mare, lipsa experienței și necesitatea respectării regulilor de lucru. Colectarea și înregistrarea datelor fac parte din gestionarea acestei tehnologii.
 
Controlul mai precis al culturii aduce și responsabilitatea unor ajustări mai atente. Substratul nu elimină toate riscurile fitosanitare: bolile pot apărea în continuare, iar igiena sistemului și sănătatea materialului săditor rămân importante.
 
„Investiți pas cu pas”, este îndemnul formulat de Iurie Begal.
Pentru legumicultor, decizia de extindere a culturii pe substrat poate porni de la o suprafață de test, pe care să urmărească producția comercializabilă și costurile efective. Atunci când solul limitează tot mai mult cultura, asemenea date pot arăta dacă schimbarea tehnologiei justifică investiția și dacă ferma are capacitatea de a o gestiona.