TĂIEREA DE IARNĂ LA CIREȘ: Intervenții decisive

Tăierea cireșului în sezonul rece rămâne una dintre cele mai delicate lucrări din pomicultură, fiind acceptată doar în anumite condiții și cu intervenții strict controlate. Spre deosebire de alte specii pomicole, cireșul are o capacitate redusă de cicatrizare, iar rănile produse iarna pot deveni puncte de intrare pentru boli și pot favoriza apariția gommozei (o afecțiune fiziologică și patologică frecventă la cireș).

Specialiștii atrag atenția că tăierea de iarnă nu este o lucrare de rutină la cireș și nu trebuie confundată cu tăierile aplicate la măr sau păr. În această perioadă, pomul se află în repaus vegetativ, circulația sevei este redusă, iar vindecarea rănilor se face lent. Din acest motiv, orice tăiere excesivă poate slăbi pomul și poate compromite producția din anul următor, scrie Campagnola.
 
Intervențiile de iarnă sunt justificate în principal în primii ani de la plantare, atunci când este necesară corectarea formei coroanei sau dirijarea creșterii ramurilor principale. În plantațiile tinere, tăierea de iarnă poate stimula dezvoltarea vegetativă, însă chiar și în acest caz trebuie evitate tăierile severe. La pomii aflați deja pe rod, tăierea de iarnă se limitează, de regulă, la eliminarea ramurilor rupte, uscate sau evident bolnave.
 
Un risc major al tăierilor realizate în plină iarnă este afectarea mugurilor floriferi. Cireșul are o înflorire timpurie, iar o intervenție tardivă, la sfârșit de iarnă, poate duce la pierderi directe de rod. Din acest motiv, fereastra de lucru este foarte scurtă și necesită o bună cunoaștere a stării biologice a pomului.
 
De asemenea, diametrul ramurilor tăiate este un criteriu esențial. Ramurile groase, de peste 4–5 cm, nu ar trebui tăiate iarna, deoarece rănile mari se cicatrizează greu și cresc riscul de infecții. Tăieturile trebuie să fie curate, oblice, executate cu unelte foarte bine ascuțite și dezinfectate, pentru a reduce stresul asupra pomului.
 
În practică, mulți pomicultori preferă să limiteze tăierea de iarnă la strictul necesar și să lase lucrările de reglare a coroanei pentru alte perioade mai favorabile biologic. Această abordare este considerată mai sigură pentru menținerea sănătății pomului pe termen lung.
 
În concluzie, tăierea de iarnă la cireș este o intervenție de compromis, aplicată cu prudență și doar atunci când este absolut necesar. O tăiere excesivă sau realizată necorespunzător în sezonul rece poate avea efecte negative atât asupra vigorii pomului, cât și asupra producției de fructe.