Crestarea constă în eliminarea unei porţiuni de scoarţă şi puţin lemn cu lăţime de 3-4 mm la distanţa de 3-4 mm deasupra sau sub mugure. Se practică mai frecvent tăietura în formă de semilună, „V” sau alte forme (1,2). Tăieturile executate mai sus de mugure, lăstar sau ramură contribuie la stimularea creşterii acestora, iar cele executate mai jos-invers , atenuează procesele de creştere şi stimulează formarea mugurilor floriferi. Se aplică primăvara devreme, înainte de pornirea pomilor în vegetaţie.
Decorticarea inelară constă în înlăturarea unui inel de scoarţă cu lăţime de 3-6 mm în funcţie de grosimea ramurii (3) în scopul întreruperii temporare a fluxului descendent al substanţelor sintetizate în frunze. Se efectuează primăvara, la începutul vegetaţiei, când scoarţa uşor se desprinde. În acest caz, sub tăietura de inelare se intensifică creşterea lăstarilor, iar pe ramurile de deasupra inelului diminuează creşterea lăstarilor şi se formează mai multe fructe.
Schema crestării (1,2) și decortării inelare a ramurilor (3)
Inelarea ramurilor de semischelet în fenofaza încetinirii sau încetării creşterii lăstarilor, reţinând fluxul descendent al substanţelor sintetizate contribuie la diferenţierea mugurilor floriferi, intensificarea creşterii fructelor şi acumularea zahărului în ele. Pentru cicatrizarea mai bună a rănii locul inelării se leagă cu peliculă de polietilenă sau policlorvinil.
Strangularea constă în legarea strânsă cu un inel de tablă, zigzagat pe margini şi o sârmă a trunchiului, axului sau a unei ramuri în scopul încetinirii circuitului descendent al sevei. Ca urmare, se temperează creşterea şi se urgentează intrarea pe rod a ramurii strangulate. Stangularea, de regulă, se efectuează primăvara devreme. După obţinerea rezultatului scontat inelul poate fi scos, restabilindu-se circulaţia normală a sevei.
Incizia transversală constă în întreruperea temporară a circulaţiei descendente a sevei printr-o tăietură adâncă până la 2-3 inele din alburn, fără eliminarea unei porţiuni ai ramurii. Dacă tăietura se face cu 3-4 mm deasupra mugurelui, atunci se intensifică creşterea lăstarului, iar cea de sub mugure temperează creşterea lăstarului, favorizând diferenţierea mugurilor floriferi. Efectul este similar cu cel al crestării, dar durata acţiunii mai scurtă, fiindcă rana mai mică se cicatrizează mai repede.
Incizia longitudinală constă în tăierea scoarţei de-a lungul trunchiului sau a ramurii de schelet la intervale de 4-6 cm. Scopul constă în stimularea îngroşării trunchiului, datorită faptului că în apropierea tăieturii se acumulează substanţe plastice şi se intensifică divizarea celulelor. Are efect pozitiv în prevenirea plesnirii scoarţei, care şi-a pierdut elasticitatea, formându-se răni considerabile. Sub acest aspect este mai eficientă la speciile care formează fibre transversale la suprafaţa scoarţei (cireş, vişin). Nu se recomandă la pomii tineri cu scoarţa elastică şi la cei bătrâni cu scoarţa crăpată.
Torsionarea constă în răsucirea în jurul axului a unor lăstari sau ramuri astfel încât se desprinde scoarţa de lemn şi se frâng o parte din vasele lemnoase. Aceasta limitează considerabil, dar temporar, circulaţia sevei şi, ca urmare diminuează evident creşterea, stimulându-se fructificarea. După torsionare ramurile capătă o poziţie înclinată, care rămâne şi după restabilirea ţesuturilor.
Torsionarea se practică la pomii tineri de specii sămânțoase, preponderent când sunt plantaţi în grădinile familiale, în special, când aceştia sunt conduşi în forme ornamentale. Se recomandă ca îndată după torsionare lăstarii să fie fixaţi în poziţia dorită prin legare de o ramură sau spalier, deoarece, fiind clătinaţi de vânt, mulţi din ei se usucă, fiindcă traumarea nu se restabileşte. Nu se recomandă torsionarea la speciile sâmburoase fiindcă provoacă scurgeri gomoase (clei).
Bibliografie: CONDUCEREA ȘI TĂIEREA POMILOR ȘI ARBUȘTILOR FRUCTIFERI. Vasile Babuc, Ananie Peşteanu, Eugeniu Gudumac.