De la un an la altul, asistăm la înmulțirea fenomenelor extreme, cum ar fi: secetă, inundații, amplitudini mari de temperatură între zi și noapte. Toate acestea, pe lângă culturile de cereale slab dezvoltate, fac ca şi combaterea buruienilor să fie o adevărată provocare, fiind afectată inclusiv eficacitatea erbicidelor. De aceea, este foarte important să scăpăm de prezența buruienilor din câmp încă din toamnă.
Din cercetările CORTEVA, sa demonstrat că erbicidarea de toamnă poate aduce fermierilor un spor de aproximativ 600 de kg la hectar. În plus, din punct de vedere economic, aceasta este mai eficientă decât erbicidarea de primăvară.
Soluția din toamnă pentru combaterea buruienilor dicotiledonate: Veronica, samulastra de rapiță, mușețelul, albăstrița, traista ciobanului, turița sau a buruienii Iarba vântului din cultura de grâu, de orz, triticale și secară o reprezintă erbicidul Citadel®– noutatea portofoliului CORTEVA în combaterea acestor buruieni.
Alexandra Petcuci, Category Marketing Manager Herbicides Md & Ro, Corteva:
În compoziția Citadel® intră 3 substanțe active: penoxsulam, diflufenican și florasulam. Acestea au 2 moduri de acțiune diferite, atât cu efect la sol, cât și cu efect foliar.
Asta însemnă că erbicidul Citadel® aplicat în toamnă combate atât buruienile prezente în momentul aplicării: dicotiledonate și Iarba vântului, cât și pe cele în curs de răsărire.
Erbicidarea de toamnă cu Citadel® oferă culturilor de cereale păioase un start mai bun, o iernare mai bună, un spor de producție, eficiență economică dar și un efect rezidual până în primăvară.
Poate fi aplicat de la stadiul de o frunză a culturii și până aceasta ajunge la înfrățire, doar la secară se aplică până la etapa de 4 frunze. Doza de aplicare este de 1 litru la hectar.
În România, acest produs, timp de 2 ani, a devenit lider de piață, dând la o parte concurenți foarte mari în ceea ce privește erbicidarea de toamnă.
Produsul Citadel® se aplică atunci când temperatura aerului este cuprinsă între 5°C și 25°C, pe plantele neatacate de boli și dăunători, neafectate de îngheț, secetă și umiditate excesivă. Pentru mai multe detalii, vedeți materialul video.
Citadel® menţine cultura curată de buruieni până la recoltare!!!