TEHNOLOGII ADAMA TESTATE ÎN CÂMP: Rezultate și scheme complete de protecție

19 jun 2025
Gospodăria „Agro-Papuros” din satul Mărăndeni, raionul Florești, a fost gazda unei Zi de Câmp, organizate de compania ADAMA. În cadrul evenimentului, fermierii au asistat la prezentarea detaliată a schemelor de protecție, aplicate culturilor de rapiță, grâu, porumb și floarea-soarelui adaptate cerințelor agroclimatice din sezonul 2024–2025. Evenimentul a reunit specialiști ADAMA din România și Republica Moldova, care au vorbit despre aplicabilitatea produselor, eficiența lor în condiții de stres și strategiile pentru combaterea principalelor boli și dăunători în cultura mare.
 
Gabriela Vila, Director General ADAMA România și Republica Moldova:
Suntem aici al cincilea an consecutiv, într-o locație cu tradiție pentru noi. Ne bucurăm să fim alături de fermieri care folosesc produsele noastre și care, în fiecare sezon, caută soluții tot mai adaptate. În 2025 venim cu fungicide noi pe bază de Asorbital și extindem portofoliul cu produse inovatoare, menite să răspundă eficient provocărilor din teren.
 


La cultura florii-soarelui a fost discutată schema completă de protecție atât pentru tehnologia Clearfield, cât și pentru cea Express.
 
Sergiu Panuța, Director Comercial și Tehnic ADAMA R. Moldova:
În această platformă, am aplicat erbicidul Taifun 360 SL în doză de 3 l/ha înainte de răsărire, urmat de Saltus (0,3 l/ha) în faza de patru frunze. Pentru combaterea afidelor, am utilizat Mavrik 2 F (0,3 l/ha), iar pentru buruienile monocotiledonate, erbicidul Leopard 5 EC (1 l/ha). Bolile precum Alternarioza, Phomopsis și putregaiul alb au fost ținute sub control cu produsul Custodia 320 SC (1 l/ha). În plus, am aplicat ExelGrow (0,75 l/ha) pentru a susține plantele în fazele de stres abiotic.
 

Schema completă pentru floarea-soarelui:

  • BBCH 00 (după semănat) –  Taifun 360 SL – 3 l/ha
  • BBCH 14 (4 frunze) – Tribenuron-metil (500 g/kg) – 60 g/ha; Mavrik 2 F – 0,3 l/ha
  • BBCH 16 (6 frunze) –Leopard 5 EC – 1 l/ha; Custodia 320 SC – 1 l/ha; ExelGrow – 0,75 l/ha

Pentru porumb, accentul a fost pus pe combaterea buruienilor problematice și pe susținerea plantelor în fazele sensibile de vegetație.
 
Sergiu Panuța, Director Comercial și Tehnic ADAMA R. Moldova:
La cultura de porumb, am aplicat Concordia 306 SE (0,4 l/ha) în faza de 3 frunze pentru combaterea buruienilor dicotiledonate. La faza de 5 frunze, am trecut la un tratament combinat cu Diode 100 SC și Nicogan 40 OD, fiecare în doză de 1,25 l/ha. Pentru stimularea fotosintezei și îmbunătățirea absorbției azotului, în special în condiții de stres, am aplicat ExelGrow (0,75 l/ha).


 

Schema completă pentru porumb:

  • BBCH 11 (1 frunză) – Lambda-cihalotrin 50g/l – 0,2 l/ha
  • BBCH 13 (3 frunze) – Concordia 306 SE – 0,4 l/ha
  • BBCH 15 (5 frunze) – Diode 100 SC – 1,25 l/ha; Nicogan 40 OD – 1,25 l/ha
  • BBCH 16 (6 frunze) – ExelGrow – 0,75 l/ha
 
Cultura grâului a fost prezentată ca un exemplu de strategie cu aplicări diferențiate în funcție de fenofază.
 
Ionuț Săndoiu, Crop Manager ADAMA România:
În BBCH 30, la grâu am început cu Trimmer 50 WG (30 g/ha), împreună cu Forapro 425 EC (1 l/ha), Lamdex 5 EC (0,2 l/ha) și Maxentis (1 l/ha). În faza de frunză stindard (BBCH 37), am intervenit cu erbicidul Discovery 250 EC (0,5 l/ha) și ExelGrow (0,4 l/ha). În apropierea înspicatului (BBCH 55), am aplicat Maganic (1 l/ha), Kestrel 20 SL (0,1 l/ha) și un nou tratament cu ExelGrow (0,75 l/ha).
 

Schema completă pentru grâul de toamnă:

  • BBCH 30 – Trimmer 50 WG – 30 g; Forapro 425 EC – 1 l/ha; Lamdex 5 EC – 0,2 l/ha; Maxentis – 1 l/ha
  • BBCH 37 – Discovery 250 EC – 0,5 l/ha; ExelGrow – 0,4 l/ha
  • BBCH 55 – Maganic – 1 l/ha; Kestrel 20 SL – 0,1 l/ha; ExelGrow – 0,75 l/ha
 


În cultura rapiței, tratamentele au fost aplicate cu accent pe combaterea dăunătorilor, protecția contra bolilor și susținerea plantei în perioadele critice.
 
Adrian Cosor, Director Marketing ADAMA România și Moldova:
În toamnă, am aplicat Agil 100 EC (1 l/ha) pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și Lamdex 5 EC (0,2 l/ha) contra puricilor cruciferelor. Bolile au fost prevenite cu Orius 25 EW și Custodia 320 SC (câte 1 l/ha). În primăvară, am revenit cu Custodia și Lamdex, iar la înflorit am folosit Maxentis (1 l/ha), Mavrik 2 F (0,2 l/ha) și ExelGrow (0,6 l/ha). În final, cultura a fost susținută cu Soratel 250 EC (0,7 l/ha) și un ultim tratament cu ExelGrow (0,75 l/ha).
 
Schema completă pentru rapița de toamnă:
  • BBCH 14–16 (10.10.2024): Agil 100 EC – 1 l/ha; Lamdex 5 EC – 0,2 l/ha; Orius 25 EW – 1 l/ha; Custodia 320 SC – 1 l/ha
  • BBCH 39 (12.03.2025): Custodia 320 SC – 1 l/ha; Lamdex 5 EC – 0,2 l/ha; Clopiralid + picloram (300+75) g/l – 30 g
  • BBCH 55 (19.04.2025): Maxentis – 1 l/ha; Mavrik 2 F – 0,2 l/ha; ExelGrow – 0,6 l/ha
  • BBCH 69 (12.05.2025): Mavrik 2 F – 0,2 l/ha; Soratel 250 EC – 0,7 l/ha; ExelGrow – 0,75 l/ha
 
Valerian Pârâu, agronomul gospodăriei „Agro-Papuros”:
Anul 2025 a fost un an agricol provocator. Am avut presiune mare de boli și fluctuații mari de temperatură, dar cu un partener tehnologic ca ADAMA, am reușit să intervenim eficient. Portofoliul complet de produse, adaptat fiecărei faze și culturi, ne-a oferit siguranța unor culturi protejate. Rezultatele se văd deja în câmp.
 
Evenimentul de la Mărăndeni a reconfirmat potențialul tehnologiilor ADAMA aplicate corect și la timp. Experiența din teren, validată de specialiști, oferă fermierilor încredere într-un sezon agricol performant, chiar și în condiții climatice dificile.
 
loading ...