„TOATĂ TEHNICA O LUĂM PRIN MECAGRO”. Ce spun fermierii despre tractoarele Zoomlion

11 mai 2026
În condițiile în care fermierii sunt tot mai atenți la costurile investițiilor și la eficiența tehnicii din câmp, tractoarele Zoomlion devin o opțiune tot mai prezentă în gospodăriile agricole din Republica Moldova. Mai mulți producători agricoli spun că aleg aceste utilaje atât pentru prețul mai accesibil, cât și pentru condițiile de finanțare oferite prin Mecagro, dar și pentru faptul că tehnica răspunde cerințelor din teren.
 
Cornel Olaru, administratorul SRL „Agrovitas Trade” din Budești, spune că lucrează de mai mult timp cu Mecagro și că toată tehnica utilizată în gospodărie a fost procurată prin intermediul Institutului de Tehnică Agricolă Mecagro.
 
Fermierul are în câmp floarea-soarelui, grâu și porumb, iar în această primăvară a achiziționat un tractor Zoomlion de 160 de cai putere.
 
Folosim tractorul mai mult pentru lucrările grele. Cu arătura încă nu am lucrat, pentru că l-am luat în primăvara anului acesta, dar l-am pus la agregate mai grele, la discuri și alte lucrări similare. Prima campanie am făcut-o acum, în aprilie. Deocamdată suntem foarte mulțumiți. Vedem mai departe cum va fi, afirmă Cornel Olaru.
 
Administratorul spune că acesta este primul tractor Zoomlion din gospodărie, însă decizia de cumpărare a fost influențată atât de costurile mai accesibile, cât și de condițiile de finanțare.
 
Contează și condițiile oferite de Mecagro. Știți, 30% nu-s 50%, ca la alte credite, iar procentul nu este mare. Eu lucrez de mai mult timp cu Mecagro și practic toată tehnica am luat-o prin ei. Într-un an am luat de aproape un milion de lei utilaje prin Mecagro, explică fermierul.
 
Și Mihail Garaba, administratorul GȚ „Garaba Mihail” din raionul Căușeni, utilizează în această primăvară un tractor Zoomlion de 110 cai putere, procurat tot prin programul de creditare oferit de Mecagro.
 
Fermierul cultivă grâu, floarea-soarelui și porumb, iar în acest sezon a utilizat tractorul practic la toate lucrările de bază.
 
Cu el am semănat tot terenul cu floarea-soarelui și am luat și o semănătoare Sfoggia împreună cu el. Am semănat, am erbicidat, am împrăștiat îngrășăminte. La prima impresie, pentru mine este foarte bun, foarte reușit. Este nou și trebuie să fie bine, afirmă Mihail Garaba.
 
În același timp, agricultorul menționează că finanțarea prin Mecagro a fost mai avantajoasă comparativ cu ofertele bancare.
 
Față de bancă este mai convenabil. Procentul este mai mic și condițiile sunt accesibile, precizează Mihail Garaba.
 

Experiența cu tractoarele Zoomlion este împărtășită și de Emil Gagiu, fondator SRL „Gospodăria Verde” din Sîngerei, care utilizează deja două modele în gospodărie – un model mai mic, folosit la stropit și semănat, și un tractor RG2004 destinat lucrărilor grele. Agricultorul spune că tehnica este folosită permanent în câmp și că tractoarele s-au adaptat bine cerințelor din fermă.
 
Cu cel mic lucrăm în special la stropit. L-am pus și la semănat și nu am avut probleme. Lucrează impecabil. Pentru asta l-am și luat, pentru stropitoarea de câmp. Are suficientă putere și îl folosim permanent, să nu stea. Tractorul mai mare l-am pus la discuit și alte lucrări mai grele, pentru că este mai puternic. Sunt mulțumit de tehnică, afirmă fermierul.
 
În gospodăria acestuia sunt cultivate floarea-soarelui, grâu, orz, mazăre și porumb. Fermierul spune că în acest an a ales să întârzie puțin semănatul culturilor prășitoare pentru a intra în câmp doar după încălzirea solului.
 
Noi nu ne-am grăbit să semănăm în frig, chiar dacă alții au făcut-o pentru a prinde umiditatea. Preferăm să semănăm când pământul este cald, mai ales la porumb. Din practică am observat că atunci cultura răsare și se dezvoltă mai bine. Dacă semeni în frig, planta stagnează și suferă, explică agricultorul.
 
Acesta spune că a mai cumpărat tehnică prin Mecagro și în trecut, iar acum, după mai mulți ani, a revenit pentru a-și moderniza parcul de utilaje.
 
Am renunțat la tehnica mai veche, tot cumpărată cândva prin Mecagro. Nu voiam să investesc în tehnică foarte scumpă și am decis să încerc aceste tractoare chinezești. Prețul este mai accesibil și asta contează foarte mult.
 
La început aveam anumite rezerve legate de partea de service, pentru că pe piață sunt multe companii care vând tehnică, dar nu întotdeauna reușesc să asigure intervenții rapide și suport eficient. Totuși, experiența avută cu echipa Mecagro mi-a demonstrat contrariul. Am avut o mică problemă la sistemul de alimentare cu motorină la unul dintre tractoare, iar echipa de service a reacționat prompt, s-a implicat rapid și problema a fost soluționată operativ, afirmă fermierul.
 
Într-o perioadă în care investițiile sunt analizate atent, criterii precum prețul accesibil, condițiile de finanțare, disponibilitatea service-ului și costurile de exploatare devin decisive în alegerea tehnicii agricole. Pentru mulți dintre ei, colaborarea de lungă durată cu Mecagro și experiența din câmp cu tractoarele Zoomlion au devenit argumente importante pentru noile investiții.
 
În ultimii ani observăm că fermierii analizează mult mai atent investițiile pe care le fac în tehnică agricolă. Nu mai contează doar prețul de achiziție, ci și costurile de exploatare, accesul la service, disponibilitatea pieselor și condițiile de finanțare. Din acest motiv, încercăm să venim cu soluții complete pentru agricultori, astfel încât tehnica să fie accesibilă și sustenabilă pentru fermele din Republica Moldova.
 
Mulți dintre clienții noștri revin după ani de colaborare și își modernizează parcul de utilaje tot împreună cu MECAGRO. Pentru noi, acesta este unul dintre cele mai importante semnale de încredere.
 
În cazul tractoarelor Zoomlion, interesul a crescut semnificativ, în special datorită raportului dintre preț și dotări. Fermierii caută utilaje capabile să execute lucrările din câmp eficient, dar care să rămână accesibile ca investiție, afirmă Mihail Scurtu, șef secție credit tehnic MECAGRO.
 
Pentru mai multe detalii despre tractoarele Zoomlion, condițiile de creditare și oferta de tehnică agricolă disponibilă, contactați IS ITA „Mecagro”:
  • Adresa: mun. Chișinău., str Miron Costin 7
  • Telelon: +373 (22) 49-21-31
  • E-mail: institut@mecagro.md
loading ...