Prezența AGROMEDIA la Expo 2025 Osaka marchează o etapă semnificativă în parcursul nostru editorial – o oportunitate de a fi parte dintr-un eveniment de anvergură mondială, în care se conturează idei, se testează limite și se definesc direcții pentru viitor.

Primul pavilion pa care l-am vizitat a fost, evident, cel al Republicii Moldova, care se remarcă printr-un concept arhitectural și simbolic unic – Masa Infinitului, element central care sugerează ideea de conexiune autentică între oameni, deschidere și generozitate. Este o reinterpretare modernă a valorilor tradiționale, transmise prin design contemporan și mesaje universale.
România şi-a centrat pavilionul pe biodiversitate, creativitate și patrimoniu viu, prezentând sculpturi în sare care ilustrează simboluri esențiale ale identității naționale, încorporate într-un design modular și multisenzorial – ca parte a conceptului „Romanian Magic Box”. Pavilionul Uniunii Europene a fost conceput ca un dialog vizual între sustenabilitate, colaborare internațională și transformări digitale.
Australia a adus în prim-plan adaptarea la schimbările climatice prin soluții pentru agricultură durabilă, în timp ce țările din America Latină au impresionat prin energia culorilor și a culturii vii.

Germania a propus un pavilion-model pentru economia circulară, construit integral din materiale reutilizabile (inclusiv lemn de pin), menit să poată fi dezasamblat și reintegrat în ciclul materialelor după încheierea expoziției. Titlul pavilionului Germaniei este „Wa! Germania”, se bazează pe conceptul fundamental al circulației și pe co-crearea unei societăți orientate spre reciclare.

Olanda s-a concentrat pe strategii bazate pe apă ca simbol al vieții și al energiei curate. Tema Pavilionului Olandez este „Common Ground: crearea împreună a unei noi zori”. Această temă este adusă la viață prin designul circular al pavilionului, unde o sferă iluminată, sau „soare creat de om”, strălucește puternic în centrul pavilionului pentru a simboliza răsăritul soarelui într-un viitor al energiei curate nelimitate. Sloganul „Common Ground” se referă la angajamentul Țărilor de Jos de a promova tipul de înțelegere reciprocă necesar pentru a rezolva problemele globale.

Japonia, gazda evenimentului, a evidențiat conceptul „JUNKAN” – circulație continuă între viață și tehnologie – printr-un pavilion circular din lemn reutilizabil și o abordare centrată pe ciclul natural al vieții. Tehnologiile prezentate anticipează o societate complet robotizată automatizată până în 2050–2075, cu androizi și roboți interactivi integrați în viața de zi cu zi
În fiecare pavilion, AGROMEDIA a identificat idei relevante și modele care pot inspira inclusiv dezvoltarea sectorului agroalimentar din Republica Moldova.
Am discutat cu expozanți, arhitecți de concepte și experți în inovare, pentru a înțelege cum se modelează agricultura viitorului – una sustenabilă, inteligentă și interconectată.

Subtemele expoziției – Salvarea vieților, Îmbogățirea vieților și Conectarea vieților – rezonează cu prioritățile țării noastre în domenii precum sănătate, educație, agricultură și cooperare internațională. AGROMEDIA va continua să aducă în prim-plan aceste teme, analizând modul în care experiențele globale pot inspira reforme și inițiative locale.
Responsabil de pregătirea pavilionului țării noastre pentru Expo 2025 Osaka și de vizita AGROMEDIA în Japonia este Centrul Internațional Expozițional Moldexpo. În bugetul anului 2024 au fost prevăzute 5,9 milioane de lei pentru pregătirea pavilionului moldovenesc, iar organizatorii din Japonia au pus la dispoziție gratuit 80 m2 de spațiu expozițional în acest scop. Aproximativ 28 de milioane de oameni sunt așteptați să viziteze Expo 2025 de la Osaka.