Agregatul se montează în partea din față a tractorului, în locul greutăților standard, și este conectat la semănătoarea sau cultivatorul atașat în spate. În versiunea prezentată, acesta este echipat cu un rezervor de 500 de litri, însă construcția poate fi adaptată pentru o capacitate de până la 1.000 de litri.
Potrivit lui Lilian Tabaran, șef Marketing în cadrul Î.S. Institutul de Tehnică Agricolă „MECAGRO”, soluția poate fi configurată în funcție de tractorul și utilajul folosit în fermă.
Aplicatorul pentru îngrășăminte lichide se montează în partea din față a tractorului, după demontarea greutăților cu care acesta este echipat. Varianta actuală are un rezervor de 500 de litri, dar putem executa și un cadru mai mare, pentru o capacitate de până la o tonă. Sistemul este conectat la semănătoare sau la cultivator și permite administrarea fertilizantului lichid direct în timpul lucrării, explică Lilian Tabaran.
Aplicatorul poate fi utilizat la culturile de câmp, iar dozarea se realizează în funcție de cerințele tehnologice ale fiecărei culturi. Administrarea localizată, în apropierea rândului de semințe, contribuie la folosirea mai eficientă a îngrășămintelor și la asigurarea elementelor nutritive în etapa de pornire a plantelor în vegetație.
Constructorii noștri au cercetat și au testat echipamentul pentru a stabili modul în care trebuie administrată cantitatea necesară de fertilizant la diferite culturi. În momentul în care semănătoarea introduce sămânța în sol, sistemul administrează și îngrășământul lichid, conform dozei stabilite. Aplicatorul poate fi folosit la orice cultură de câmp, cu reglajele corespunzătoare tehnologiei aplicate, precizează reprezentantul MECAGRO.
Realizarea fertilizării și a semănatului într-o singură trecere poate reduce numărul intervențiilor pe teren, consumul de combustibil, timpul de lucru și necesarul de personal. Soluția este relevantă în special pentru exploatațiile care încearcă să-și eficientizeze lucrările în perioadele scurte disponibile pentru semănat.
Echipamentul combină componente importate de la producători europeni cu elemente fabricate în Republica Moldova. Aplicatorul este echipat cu o pompă furnizată de compania italiană Bertolini și cu componente pentru sistemul de administrare a lichidului produse de Tecomec. Rezervorul și cadrul metalic sunt fabricate la MECAGRO, în Republica Moldova.

Este o construcție simplă și funcțională. Această combinație ne permite să folosim componente fiabile și, în același timp, să menținem un cost avantajos pentru fermier, susține Lilian Tabaran.
Producerea locală a cadrului și a rezervorului permite adaptarea aplicatorului la cerințele beneficiarului, inclusiv în ceea ce privește capacitatea și compatibilitatea cu tractorul și agregatul din dotarea fermei. Astfel, agricultorii pot integra fertilizarea lichidă în tehnologia existentă fără a procura un utilaj autopropulsat separat.
Specialiștii Mecagro îi invită pe fermierii interesați să afle mai multe despre noul concept și să discute direct cu echipa tehnică a companiei. Aceștia oferă consultanță privind alegerea configurației optime și integrarea utilajului în tehnologia fiecărei ferme.
Date de contact:
- 022 492131
- 068488999
- institut@mecagro.md
- mecagro.md
