A VI-a ediție a expoziției de mașini agricole, echipamente și tehnologii, TehAgroFest a fost lansată. Este un eveniment important pentru sectorul agricol din Republica Moldova.
TehAgroFest reprezintă o platformă excelentă pentru ca fermierii să obțină consultanță de la specialiști și să se familiarizeze cu inovațiile din domeniu.
Expoziția le oferă participanților ocazia unică de a descoperi echipamente moderne de mecanizare agricolă in lucru și tehnologii de vârf, indispensabile pentru adaptarea la noile realități climatice. De asemenea, evenimentul facilitează schimbul de experiențe și învățarea din bunele practici aplicate de alți agricultori.
Vizitatorii expoziției sunt invitați pana pe 10 august, în comuna Tohatin, municipiul Chișinău. să exploreze diversele standuri, să interacționeze cu experții din domeniu și să descopere cum noile echipamente și soluții tehnologice pot transforma practicile lor agricole. În plus, fermierii prezenți au oportunitatea de a accesa soluții financiare avantajoase, care le pot permite să își optimizeze și să își modernizeze activitățile agricole, contribuind astfel la creșterea productivității și la dezvoltarea durabilă a agriculturii moldovenești.
Acest eveniment este binevenit, oferindu-le fermierilor posibilitatea să observe în mod direct cum funcționează cea mai performantă tehnică, precum și să exploreze potențialul unor hibrizi de cerealiere și oleaginoase adaptați noilor condiții climatice. În contextul schimbărilor climatice care afectează tot mai mult recoltele și costurile de producție, este esențial ca fermierii să aibă acces la cele mai noi soluții tehnologice, a declarat Grigore Baltag, șeful Direcției politici în sectorul vegetal
Grigore Baltag a evidențiat rolul și eforturile depuse pentru organizarea expoziției direct în câmp, un format care permite fermierilor să observe în mod direct funcționarea celor mai avansate echipamente și tehnologii agricole.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare sprijină aceste inițiative, contribuind astfel la creșterea competitivității și eficienței sectorului agricol din țară.