Colegiul Tehnic Agricol din Soroca continuă să se dezvolte ca un centru de excelență în formarea specialiștilor pentru sectorul agricol. Grație unui nou proiect investițional de 168.000 euro, finanțat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Băncii Europene de Investiții, instituția beneficiază de dotări moderne în cadrul Centrului tehnico-didactic în Mecanică agricolă.
În această etapă, au fost achiziționate deja un tractor și o semănătoare, iar urmează instalarea panourilor fotovoltaice și achiziția a două drone – tehnologii esențiale pentru formarea elevilor în acord cu cerințele agriculturii moderne.
Aceste dotări vin în completarea investiției anterioare de 787.000 euro, prin care au fost amenajate trei laboratoare (sudură, mentenanță pentru utilaje mari și mici) și o sală de studii, toate puse la dispoziția elevilor și agenților economici din regiune.
La moment, peste 440 de elevi de la cinci specialități beneficiază de condiții moderne de învățământ, adaptate standardelor europene de calitate. Dotările reflectă cerințele reale ale pieței muncii, sugerate de agenții economici locali din sectorul agroindustrial.
În total, investiția de 955.000 euro în Centrul din Soroca este parte a Proiectului „Livada Moldovei”, care vizează modernizarea a 13 instituții educaționale prin 15 proiecte investiționale, în valoare totală de 18 milioane euro.
Proiectul este implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și finanțat dintr-un împrumut de 120 milioane euro acordat de Banca Europeană de Investiții, pentru dezvoltarea agriculturii și infrastructurii educaționale.