Mihai Bostan, agronom cu experiență în producție și consultanță agricolă, reprezentant al companiei Corteva, este invitatul acestei ediții a podcastului „Agricultura Modernă”. După aproape zece ani în care a gestionat activitatea agricolă pe circa 4.000 de hectare, acesta vorbește despre adaptarea tehnologiilor la schimbările climatice, planificarea culturilor și deciziile care influențează profitabilitatea unei ferme.
Experiența din producție i-a oferit posibilitatea să testeze diferite sisteme de lucrare a solului și să urmărească efectele lor în condiții concrete. Din 2020, prin consultanță, își propune să contribuie la rezultatele unui număr mai mare de exploatații din regiunea de nord.
Dacă pot ajuta la niște decizii care îl fac pe fermier mai profitabil, am de câștigat eu ca imagine, are de câștigat fermierul ca business și are de câștigat și țara, prin impozite mai mari plătite. Eu cu asta trăiesc și consider că fiecare, în meseria lui, ar trebui să privească lucrurile prin plusvaloarea pe care poate să o aducă, afirmă Mihai Bostan.
Una dintre temele centrale ale discuției este gestionarea apei. În condițiile în care precipitațiile sunt tot mai nesigure, invitatul explică de ce fiecare intervenție în câmp trebuie analizată și prin efectul asupra rezervelor de umiditate. Alegerea culturilor, păstrarea resturilor vegetale și fertilizarea sunt componente ale aceleiași strategii.
Principala bogăție pe care o are fermierul în materie de apă sunt precipitațiile care cad de sus. De capacitatea fermierului de a-și construi tehnologia în câmp depinde ca apa să se infiltreze în sol, să nu o ia la vale, să fie păstrată și folosită eficient. Fiecare fermier trebuie să se întrebe cum face să nu crească temperatura solului și să-i rămână cât mai multă apă pentru cultură, explică agronomul.
În cadrul emisiunii sunt discutate diferențele dintre no-till și minimum-till, rolul lucrărilor superficiale și necesitatea adaptării tehnologiei la particularitățile terenurilor. Mihai Bostan vorbește și despre investițiile în utilaje, care trebuie să răspundă unei nevoi concrete și să contribuie la eficiența exploatației.
Fiecare fermier ar trebui să aibă o strategie clară. Nu puține ferme au astăzi utilaje inutile, procurate de dragul subvențiilor. Sunt utilaje care au fost cumpărate, au fost subvenționate, dar nu produc randament, pentru că sunt puțin folosite. Am scos utilaje din buruieni, le-am pus în câmp și astăzi fermierii lucrează cu ele și rezolvă mai multe probleme, cu mai puține motore-ore consumate la tractor, spune invitatul.
Asolamentul ocupă un loc important în discuție. Agronomul analizează riscurile alternanței repetate dintre grâu și floarea-soarelui și explică de ce rezultatele trebuie evaluate la nivelul întregii rotații. Sunt abordate rolul rapiței, avantajele mazării pentru cultura următoare și dificultățile care îi determină pe fermieri să limiteze diversificarea.
Cei care seamănă grâu, floarea-soarelui, după care vin iar cu grâu și floarea-soarelui, o fac din considerente economice. Ei știu foarte bine că nu respectă asolamentul, dar se bazează pe floarea-soarelui pentru profit și pe grâu pentru a-și onora obligațiile față de deținătorii de terenuri. Într-o asemenea verigă nu pot obține recolte stabile nici la floarea-soarelui, nici la grâu. Businessul în producere trebuie privit în ansamblu, nu doar pe cultură, subliniază Mihai Bostan.
Profitabilitatea este analizată și din perspectiva costurilor de producție. Invitatul explică de ce o cheltuială mai mică pe hectar nu garantează un rezultat economic mai bun. Alegerea tehnologiei și a produselor trebuie raportată la recolta obținută și la costul fiecărui kilogram de producție.
Astăzi, economic vorbind, ne interesează costul pe kilogram. Una este să ai costuri mici la hectar și să obții trei tone și alta să ai costuri cu 30% mai mari și să obții șase tone. Costul nu trebuie calculat doar pe hectar, ci și pe producția obținută. Aici trebuie evaluată eficiența fiecărui produs aplicat, precizează agronomul.
Discuția continuă cu provocările economice ale sectorului și necesitatea dezvoltării procesării în Republica Moldova. În opinia invitatului, exportul de materie primă limitează posibilitățile de creștere a veniturilor și menține fermierii vulnerabili la costurile logistice și la evoluția piețelor internaționale.
Cred că cel mai mare dezechilibru este valoarea scăzută a ceea ce produce astăzi fermierul, pentru că producem materie primă. Rolul statului este să susțină cât mai mult procesarea și plusvaloarea care poate fi adusă aici, în țară. Doar din exportul de grâu, floarea-soarelui și porumb știm foarte bine că nu vom câștiga foarte mulți bani. Până nu vom ști să transformăm cerealele în carne, lapte și ouă, vom depinde de prețul petrolului, al motorinei și de marile lanțuri globale, consideră Mihai Bostan.
În ediție sunt abordate și valorificarea pășunilor, integrarea producției vegetale cu zootehnia, responsabilitatea consultantului și deschiderea noii generații de fermieri către schimbare. Invitatul vorbește despre implicarea personală în rezultatele exploatațiilor pe care le consultă și despre importanța recomandărilor oferite la timp.
Îmi asum orice sfat pe care îl dau, dar îmi asum și ceea ce nu i-am spus fermierului la timp să facă. Există situații când văd o problemă, îi spun și face, îi spun și nu face. Dar poate exista și situația când nu văd, nu îi spun și nu face, iar apoi îmi dau seama că trebuia intervenit. Trăiesc atât cu bucuria fermierului, cât și cu problemele lui. Nu pot să fiu indiferent atunci când ceva nu îi reușește, mărturisește agronomul.
Urmăriți podcastul integral pentru a descoperi cum pot fi adaptate tehnologiile la deficitul de apă, de ce asolamentul rămâne esențial pentru stabilitatea recoltelor și cum se construiește o fermă profitabilă prin decizii bine fundamentate.
