ACETI, în parteneriat cu Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul (CEHTA), a organizat o vizită de studiu dedicată aplicării practice a unei drone multispectrale. Evenimentul, desfășurat pe terenurile experimentale ale Sectorului „Selecția” din cadrul Centrului Național de Cercetare și Producere a Semințelor (CNCPS), face parte din proiectul „Edu – Tech – Agro – Nord – Educația Tehnologică Agricolă pentru Nord”.
Elevii și profesorii prezenți au asistat la demonstrarea utilizării dronei multispectrale pentru monitorizarea stării culturilor cerealiere de toamnă. Drona a survolat o parcelă experimentală cultivată cu grâu, realizând fotografii de înaltă rezoluție în diferite spectre pentru a analiza starea plantelor și a solului.
Datele colectate au fost procesate printr-un software specializat, generând o hartă detaliată a terenului. Cercetătorii CNCPS au explicat participanților cum să interpreteze rezultatele și ce măsuri pot fi aplicate pentru a preveni sau corecta deficiențele identificate în dezvoltarea culturilor.
Tinerii agricultori au manifestat un interes deosebit față de această tehnologie modernă, adresând numeroase întrebări și participând activ la sesiunile de interpretare a datelor.
Proiectul „Edu – Tech – Agro – Nord” este finanțat de USAID Moldova prin intermediul Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRR) și implementat de ACETI, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare. Acesta are ca scop modernizarea educației agricole și pregătirea viitorilor specialiști pentru provocările agriculturii sustenabile.