Castelul Vânătoresc din cadrul Complexului Manuc Bey din Hâncești urmează să fie restaurat până în anul 2028, după ce, din 2019, accesul în interiorul clădirii a fost interzis din cauza stării avansate de degradare.
Edificiul a fost construit în anul 1882 la inițiativa lui Ion Murad, fiul lui Manuc Bey, și a fost proiectat de arhitectul Alexandru Bernardazzi. Inițial, clădirea a fost destinată activităților de vânătoare, fiind amenajată cu săli pentru arme și trofee, scrie Moldova1.
Castelul este realizat din cărămidă roșie produsă pe teritoriul moșiei și și-a păstrat forma inițială timp de peste un secol. Printre elementele bine conservate se numără scările interioare, considerate un exemplu al durabilității construcțiilor din acea perioadă.
Ulterior, clădirea a fost utilizată ca spațiu pentru oaspeții familiei Mirzaian, iar între anii 1975 și 2019 a funcționat ca muzeu. Din cauza degradării, activitatea a fost suspendată, iar accesul publicului a fost restricționat.
Autoritățile locale anunță că lucrările de restaurare vor respecta aspectul original al construcției. Elementele arhitecturale vor fi curățate sau înlocuite acolo unde este necesar, fără a modifica structura inițială. Totodată, urmează să fie reconstruit balconul existent anterior, în baza documentației disponibile.
Proiectul este gestionat de Consiliul Raional Hâncești și presupune investiții de câteva milioane de lei, din fonduri europene. După finalizarea lucrărilor, Castelul Vânătoresc ar putea fi redeschis pentru vizitatori până în anul 2028.
