Pentru cei care își planifică o escapadă de weekend, am selectat câteva dintre cele mai cunoscute locații unde pot fi admirate lanurile mov de lavandă.
Aproape de Chișinău
Colonița, municipiul Chișinău – LAVANDA.md. Una dintre cele mai populare destinații pentru fotografii este câmpul de lavandă din Colonița, situat la doar câțiva kilometri de capitală. Sezonul vizitelor pentru anul 2026 a fost deschis începând cu 12 iunie.
Cobusca Nouă, Anenii Noi. Plantația de la Cobusca Nouă este una dintre cele mai cunoscute din centrul țării și atrage anual sute de vizitatori.
Hrușova, Criuleni. Situată la aproximativ 20 km de Chișinău, locația este preferată de cei care caută un decor natural pentru ședințe foto.
Goian, Dubăsari. Un alt lan de lavandă aflat la mică distanță de capitală, accesibil pentru excursii de o zi.
Novaci, Călărași – Mov Herbs. Lanul de lavandă Mov Herbs este cunoscut nu doar pentru peisajele sale, ci și pentru festivalul „Apusul Mov”, organizat anual în perioada înfloririi.

În nordul țării
Gordinești, Edineț – Miros de Lavandă. Una dintre cele mai cunoscute plantații din nordul Republicii Moldova, deschisă vizitatorilor în perioada înfloririi.
Dondușeni – Lavanda Moldova. Plantația este frecvent inclusă în traseele turistice dedicate lanurilor de lavandă.
Pîrlița, Fălești. O altă destinație apreciată de iubitorii de fotografie și natură.
Pelinia, Drochia – Lavanda de Provincie. Plantația este cunoscută pentru produsele artizanale obținute din lavandă și pentru peisajele sale pitorești.

În sudul țării.
Valea-Trestieni, Nisporeni – Lavanda de Moldova. Unul dintre cele mai fotografiate lanuri de lavandă din zona central-sudică a țării.
Crihana Veche, Cahul – Lavanda Vera Provence. Plantația oferă vizitatorilor posibilitatea de a admira câmpurile de lavandă și de a achiziționa produse locale.
Ceadîr-Lunga – Aurul din Stepă. Situată în sudul Republicii Moldova, plantația este cunoscută pentru suprafețele extinse cultivate cu lavandă.
Perioada optimă pentru vizitarea lanurilor de lavandă este de la mijlocul lunii iunie până la începutul lunii iulie, însă aceasta poate varia în funcție de condițiile meteorologice și de soiurile cultivate.
