MICII PRODUCĂTORI DE VINURI DESCOPERĂ INOVAȚIA VITIVINICOLĂ DIN CEHIA ȘI AUSTRIA

30 jun 2025
Un grup de membri ai Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova a realizat o vizită de studiu în Cehia și Austria, unde au explorat zece vinării de referință din regiune. A fost o experiență care a îmbinat rafinamentul vinului cu inovația agricolă, deschizând noi perspective pentru dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova.
 
Vizita a oferit ocazia de a analiza soluții moderne de robotizare și mecanizare în plantații, tehnologii menite să optimizeze timpul, resursele și eficiența în munca de zi cu zi din podgorii. În paralel, au fost discutate tendințe actuale în vinificație – de la stiluri emergente de vinuri, până la dinamica preferințelor consumatorilor și potențialul turismului vitivinicol.
 


Mai important decât tehnologia a fost spiritul de colaborare și deschiderea participanților de a învăța unii de la alții. Micii producători au demonstrat curajul de a experimenta, de a crea vinuri cu personalitate și de a juca un rol activ în conturarea tendințelor de consum.
 
Această experiență a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern, și partenerului BASF în Republica Moldova.
 
Vizita a reunit vinării diverse prin stil, dar unite de aceeași convingere: că viitorul vinului de autor se construiește împreună, cu rădăcini adânci și orizonturi curajoase.
 
loading ...