Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi a obținut trofeul competiției regionale „Destinația Anului 2026” în Republica Moldova, în cadrul uneia dintre cele mai importante competiții dedicate promovării destinațiilor turistice autentice și sustenabile din România și Republica Moldova.
Ediția din acest an a reunit peste 130 de destinații finaliste din România și nouă destinații din Republica Moldova, înscrise în 12 categorii tematice. Potrivit organizatorilor, distincția acordată rezervației contribuie la creșterea vizibilității Republicii Moldova pe piața turistică regională.
Considerată una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din țară, Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi atrage anual peste 150 de mii de vizitatori. Doar în ultima lună, aproape 20 de mii de turiști au vizitat zona. Destinația este amplasată la aproximativ 55 km de Chișinău și poate fi accesată atât cu transportul public, cât și cu automobilul personal.
Oferta turistică a rezervației include activități precum kayaking, alpinism, parapantă, trasee de ciclism și hiking, observarea păsărilor, plimbări cu calul și căruța, dar și experiențe gastronomice și activități dedicate tradițiilor locale.
În localitățile Trebujeni, Butuceni, Mașcăuți și Brănești activează aproximativ 20 de agenți economici din domeniul turismului, inclusiv pensiuni și unități de alimentație publică.
Rezervația găzduiește anual și mai multe evenimente culturale și festivaluri, printre care Festivalul Lupilor, DescOperă și Miorița Fest.
Este, fără îndoială, principalul punct de atracție turistică al Republicii Moldova, fapt confirmat atât de statistici, cât și de oferta turistică diversificată a destinației, a declarat Ana Sandra.
În competiția din acest an, Republica Moldova a fost reprezentată și de alte destinații turistice, printre care Chișinău, Parcul Național Nistrul de Jos, Butuceni, Laguna Family Resort, Muzeul Țăranului și Cascadele Țîpova.
Clasamentul final a fost stabilit în baza votului public, completat de evaluarea juriului de experți, rezultatele unei cercetări sociologice și analiza criteriilor de dezvoltare și sustenabilitate.
Republica Moldova participă pentru al treilea an consecutiv la competiția „Destinația Anului”. În edițiile precedente, Văleni a obținut trofeul în 2024, iar Complexul Turistic Cricova în 2025.
