Reprezentând publicații din domeniile economic, business, lifestyle și turism, aceștia explorează mai multe sectoare, inclusiv exporturile, industriile creative, patrimoniul, gastronomia și dezvoltarea locală. Agenda vizitei a fost adaptată în funcție de profilul editorial al participanților, oferind acces direct la companii, instituții și experiențe relevante.

Primele două zile s-au desfășurat la Chișinău, unde jurnaliștii au participat la un tur ghidat al capitalei și la o sesiune de networking organizată la Artcor, în colaborare cu Asociația Patronală din Industria Ușoară (APIUS). În cadrul evenimentului, au fost prezentate branduri locale din industria modei, iar discuțiile s-au axat pe producția autohtonă, identitatea de brand și oportunitățile de extindere pe piețele externe.
Programul a inclus și vizite la Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi și Mănăstirea Curchi, obiective reprezentative pentru patrimoniul cultural și turistic al țării.

Ulterior, jurnaliștii au ajuns la Orhei-Vit, unul dintre producătorii relevanți din sectorul de procesare a fructelor și legumelor. Vizita a inclus un tur al facilităților de producție, degustări și prezentări privind piețele de export și dezvoltarea companiei.
Potrivit organizatorilor, vizita are drept scop promovarea imaginii Republicii Moldova prin experiențe directe, oferind presei internaționale acces la informații documentate și interacțiuni cu actori locali din diverse sectoare.
