„Barza Albă” SA va deveni a treia întreprindere vinicolă - patrimoniu cultural național al țării, după „Combinatul de Vinuri „Cricova” SA și „Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici”.
O hotărâre prin care Întreprinderea „Barza Albă”, din municipiul Bălți, cu o istorie de aproape 80 de ani în producerea divinurilor, va primi statutul de obiect al patrimoniului cultural național al Republicii Moldova, a fost aprobată, astăzi, de Executiv.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, obiect al patrimoniului cultural național vor deveni bunurile întreprinderii, sălile de degustare, cu excepția utilajului pentru producerea divinului și a divinurilor aflate la maturare sau depozitare. În același timp, bunurile mobile ale întreprinderii vor fi incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.
Atribuirea statutului de obiect al patrimoniului cultural național are drept scop păstrarea pentru generațiile prezente și viitoare a complexelor culturale și peisagistice de importanță națională, promovarea și valorificarea turistică a acestora.
Totodată, Guvernul recomandă includerea întreprinderii „Barza Albă” Societate pe Acțiuni în lista bunurilor nepasibile privatizării și restituirea dreptului exclusiv de utilizare a mărcii „Barza Albă”.
Istoria frumoasă a companiei S.A. „Barza Albă” își are începuturile în anul 1944. Compania dispune de un potențial de producere performant și un portofoliu reprezentativ de divinuri înnobilate la butoi de la 3 pînă la 50 ani.
Piața de desfacere a produselor „Barza Albă” se extinde din Australia pînă în SUA, incluzînd așa țări ca România, Israel, China, țările Baltice, Cehia, Germania și întreg teritoriul CSI, Kazakstan, Kîrgîstan.
Cele mai recunoscute divinuri sunt – „Belîi Aist”, „Bălți”, „Speranța”, „Bucuria”, „Codru”, „Dragoș Voievod” și ”Prezident”, care au acumulat în palmares mai bine de 150 medalii, din care 80 de aur, 10 „Grand Prix”, la fel precum și „Star AWARD” pentru merite deosebite în domeniul calității. În 2003, întreprinderea a fost decernată cu „Marele Premiu” pentru reușite însemnate în domeniul vinicol și succese în promovarea divinurilor moldovenești pe piețele internaționale de desfacere, iar în anii 2004 și 2005 compania a câștigat de două ori „Premiul de Stat în domeniul calității și competitivității”.