CALITATEA ÎNALTĂ A VINURILOR DIN RECOLTA ANULUI 2021

07 mar 2022
În lunile februarie-martie 2022 IP Oficiul Național al Viei și Vinului a organizat trei degustări regionale pentru determinarea calității vinurilor din recolta anului 2021 produse în ariile delimitate pentru IGP “CODRU”, IGP „Ștefan Vodă” și IGP „Valul lui Traian”.
 
Rezultate degustărilor a confirmat faptul că, vinurile sunt de calitate înaltă-excepțională, sunt competitive, vor obține succese frumoase în afirmarea pe piața internațională a vinurilor și vor contribui la majorarea volumelor de export.
 
La data de 03 martie 2022 a avut loc ultima Degustare regională privind determinarea calității vinurilor din recolta anului 2021 produse în aria delimitată pentru Indicația Geografică Protejată ”Ștefan Vodă”, care este mai restrânsă în raport cu celelalte regiuni și cuprinde producătorii de vinuri din raioanele Ștefan Vodă, Căușeni, Cimișlia și Basarabeasca. La degustare au fost prezentate 62 de mostre de vinuri din partea a 10 producători, inclusiv vinuri albe - 32 (52 %), vinuri rose- 9 (14 %), vinuri roșii - 21 (34 %) și au participat 22 de specialiști.
 
Evaluarea organoleptică a vinurilor a fost realizată în baza unui sistem informațional automatizat, de către o comisie formată din 5 degustători autorizați.
 
Degustarea a demonstrat că, în pofida condițiilor climatice complicate ale anului 2021, în Regiunea IGP ”Ștefan Vodă” au fost produse vinuri albe de calitate bună din soiurile Riesling de Rhin, Pinot gris, Sauvignon, Chardonnay, Fetească regală, Viorica, Traminer și vinuri roze și roșii de o CALITATE EXCEPȚIONALĂ din soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, Rară Neagră, Pinot Noir ș.a.

Menționăm că, anul trecut, vinurile din Republica Moldovea au obţinut 956 de medalii la 32 de concursuri internaţionale de profil - 417 de aur, 277 de argint şi 169 de bronz. Ceea ce denotă calitatea înaltă a vinurilor moldovenești.
 

 
loading ...