PREMIERĂ PENTRU TURISMUL VITIVINICOL: Alergare prin vii, beciuri și crame

17 aug 2026
O competiție de alergare organizată în premieră în Republica Moldova va conduce participanții prin întregul traseu al producerii vinului – de la strugurii din vie și procesarea modernă până la maturarea în beciurile subterane. Feteasca Run 2026 va avea loc pe 26 septembrie, începând cu ora 9:00, în regiunea Cricova.
 
Evenimentul este organizat de vinăriile: Cricova, Rădăcini Wines și Casa Vinicola Luca. Inițiativa reunește producători mari și mici, companii de stat și private, care își propun să promoveze împreună regiunea vitivinicolă, soiurile autohtone și cultura vinului din Republica Moldova.
 
Potrivit organizatorilor, este pentru prima dată când o competiție de alergare din țară traversează întregul lanț tehnologic al vinului – de la vie la unitatea de producere, apoi la cramă și până la produsul finit.
 
Cursa se va desfășura pe o distanță de 10 kilometri și va începe printre plantațiile viticole ale Combinatului de Vinuri „Cricova”. Participanții vor coborî ulterior în galeriile subterane, unul dintre cele mai cunoscute obiective vitivinicole și turistice ale Republicii Moldova.
 
Traseul va continua prin facilitățile de producere ale Rădăcini Wines, unde alergătorii vor putea vedea modul în care tehnologiile moderne sunt integrate în procesul de vinificație.
 
Linia de finiș va fi amenajată la Casa Vinicola Luca, o cramă boutique din apropierea municipiului Chișinău. Aici, competiția sportivă se va transforma într-un eveniment dedicat vinului, gastronomiei și comunicării dintre producători și vizitatori.
 
Prin organizarea cursei, cele trei vinării urmăresc să prezinte publicului nu doar produsul finit, ci și munca, tehnologia și etapele aflate în spatele unei sticle de vin.
 
La zona de finiș se vor alătura Gogu Winery și MinisTerrios. Organizatorii anunță că finalul cursei va include un festival al vinului și al prieteniei, desfășurat în plin sezon de recoltare a strugurilor.
 
Participanții vor avea parte și de un Must Party, unde vor putea presa strugurii cu teascul și vor descoperi, într-un format interactiv, cum începe procesul de obținere a vinului.
 
Feteasca Run 2026 promovează astfel o formă de turism care îmbină sportul, natura și sectorul vitivinicol. În același timp, colaborarea dintre cele cinci crame implicate transmite un mesaj de solidaritate și cooperare într-o industrie în care promovarea comună a regiunilor și soiurilor locale poate contribui la creșterea vizibilității vinurilor moldovenești.
loading ...