ZIUA NAȚIONALĂ A VIEI ȘI VINULUI, INAUGURATĂ ALTFEL. Cum se desfășoară evenimentul

03 oct 2020
Ne-am obișnuit deja ca în primul weekend din luna octombrie să marcăm Ziua Națională a Viei și Vinului. Din cauza pandemiei, în acest an, producătorii nu s-au adunat în centrul Capitalei, așa cum o făceau mereu, cu toate acestea însă, startul evenimentului a fost dat în ecouri de muzică, dans și discursuri în fața camerelor de luat vederi și fără mulți participanți. Prezent la ceremonie, premierul Ion Chicu a menționat că producătorii autohtoni înregistrează rezultate îmbucurătoare, iar producția vinicolă continuă să cucerească diverse piețe de desfacere, prin calitate incomparabilă. Premierul a venit și cu promisiuni pentru viticultori și vinificatori. El a precizat că pentru anul viitor, autoritățile vor elabora noi măsuri noi de susținere a acestui domeniu.
 
Ziua Națională a Vinului a devenit deja o tradiție frumoasă și un omagiu adus muncii asidue a viticultorilor și vinificatorilor. Orice gospodar din țara noastră știe să sădească un butuc de viță de vie, știe să-l îngrijească până face roadă și știe să culeagă strugurii cu grijă pentru a face un vin gustos. Așa răsplătește toamna bogată munca moldoveanului, care an de an transmite cu mândrie tradiția din tată-n fiu. Iată această tradiție moștenită se vede de peste mări și țări. Din numele Guvernului, aduc sincere mulțumiți tuturor vinificatorilor și viticultorilor, pentru că promovați cu mândrie imaginea Republicii Moldova pe întreg globul pământesc”, a menționat Ion Chicu.
 
Iar ministrul Agriculturii, Ion Perju, a declarat că viticultura și vinificația nu este doar o ramură a economiei și agriculturii, ci este un simbol pentru țară.
 
Anul trecut, vinurile Moldovei au fost exportate peste hotare în sumă mai mare de 200 de milioane de dolari. Este un produs care aduce plus valoare. Vreau să vă mulțumesc pentru ceea ce faceți și veți continua să faceți, căci chiar dacă sunt unele greutăți nu lăsați mâinele jos, iar noi vom veni cu instrumentele statului ca să vă ajutăm”, a spus Ion Perju.
 
Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, a spus că timp de 19 ani această sărbătoare s-a dezvoltat cu fiecare an, și deși pandemia a dat toate planurile peste cap, totuși s-a depus efort ca evenimentul să nu treacă fără să fie marcat măcar online.
 
Vinul nostru este acel simbol care ne caracterizează ca națiune. El ne ajută ca multă lume să afle despre țara noastră, căci anume vinul atrage cei mai mulți turiști în Moldova. În această perioadă dificilă când sunt afectate exporturile, unica soluție este să păstram unitatea și să lucrăm împreuna”, susține Arpentin.



În cadrul evenimentului, au fost acordate și premii. Astfel, Premiul Mare pentru fabricarea vinurilor de calitate înaltă, perpetuarea tradițiilor și calității excelente a vinurilor autohtone, promovarea imaginii Republicii Moldova ca țară vitivinicolă pe arena internațională a mers la Vinăria Rădăcini. Reprezentantul fabricii, Vasile Luca, a declarat că acest premiu stimulează compania să ajungă și mai departe.
 
Este o imensă onoare pentru noi să primim acest trofeu. Să fim declarați cea mai bună vinarie din Moldova. Suntem o echipă tânăra și foarte ambițioasă, dar cu rădăcini adânci în vinificația din Republica Moldova”, a menționat Vasile Luca.
 
Medalia “Petru Ungureanu” și titlul de cel mai iscusit oenolog al anului au mers la compania Kazayak vin. Medalia “ Nicolae Guzun” și titlul viticultorul anului au fost decernate lui Vladimir Cosovan de la compania” Purcari. Medalia de recunoștință Vinul Moldovei - o legendă vie pentru domeniul de cercetare pentru sectorul vitivinicol a ajuns la Gheorghe Savin. Totodată, au mai fost și alte premii decernate vinăriilor.
 
Pe parcursul zilei de astăzi, au fost pregătite mai multe expoziții în inima Chișinăului, amenajate în scuarul Catedralei. E vorba de Expoziția de Etichete, dedicată sticlelor de vin produse în perioada 1950-1990 în Republca Moldova. La fel, Expoziția Retrospectiva va cele mai importante momente din cei 19 ani de desfășurare a Zilei Naționale a Vinului.
 
În același timp, în această seară, la ora 19:00, va fi organizat un Webinar & Masterclass cu Jamie Goode și o degustare cu mai mulți jurnaliști internaționali. Astăzi și mâine vinăriile din țară pregătesc diferite programe pentru oaspeți, în magazine vinurile autohtone sunt cu reduceri, iar producătorii și autoritățile îndeamnă cetățenii să bea câte un pahar de vin în sânul familiei.
 
În anii trecuți, Ziua Vinului aduna peste 100 de mii de vizitatori moldoveni și mii de turiști străini. Vinurile moldovenești sunt expuse la diverse concursuri mondiale cu renume, iar în 2019, acestea au fost prezentate la peste 43 de evenimente solemne, obținând peste 800 de distincții și zeci de medalii de aur.
 
loading ...