Calitatea cerii
După proprietățile organo-leptice, ceara de albine se împarte în patru categorii:
- calitate superioară (cea obținută din căpăceală și rama clăditoare – recoltată înainte de creșterea trântorilor), de culoare albă, uniformă
- calitatea I (provine din capacele, faguri în care s-a crescut puiet, faguri noi, crescături de ceară pe rame), cu o culoare uniformă gălbuie
- calitatea a II-a (obținută din topirea fagurilor vechi și a reziduurilor de faguri prin topire la cald) de culoare galbenă, brun deschis sau cenușiu deschis, cu culoare uniformă
- calitatea a III-a (provine din reziduuri de faguri prin presare la cald sau cu solvenți organici), de culoare galben închis-portocaliu cu reflexe roșiatice, culoare neuniformă la spargerea calupului
Apicultorul obține ceara din diverse activități: curățarea stupilor primăvara, recoltarea ramei clăditoare, a crescăturilor din stupi, strângerea căpăcelii de la extracția mierii, reformarea fagurilor vechi din stupină.
În funcție de proveniența acesteia ceara se extrage în moduri diferite.
- Pentru ceara provenită din căpăceală se pot aplica diverse metode (scurgere naturală, centrifugare, topire directă, presare), ceara obținută fiind una de foarte bună calitate (la fel ca cea provenită din rama clăditoare în care nu a crescut puiet de trântor).
- Pentru ceara obținută din crescături, faguri vechi sau noi, etc., există diverse tehnologii care ne ajută să separăm ceara.
Practic, apicultorii folosesc topitoare solare sau cu aburi achiziționate din magazinele cu specific apicol, sau folosesc diferite instalații improvizate care de multe ori dau un randament destul de mare (folosind principiul extragerii cu apa caldă – topirea cerii, sau cel al extragerii cerii la rece).
Indiferent de tehnologia folosită, este necesară o retopire a cerii în apă pentru a obține o ceară calitativ superioară.
Ceara obținută trebuie păstrată în condiții corespunzătoare, ferită de rozătoare, în loc uscat și răcoros.
Trebuie să luăm în calcul și următoarele sfaturi:
- fagurii vechi trebuie ținuți la înmuiat în apă de ploaie (2-3 zile) pentru a reuși să scoatem o cantitate mai mare de ceară din ei.
- ceara se lasă la răcit lent pentru a se putea separa bine (se lasă la decantat 24-48 ore)
- ceara trebuie fiartă atent pentru a evita accidentele neplăcute (spuma formată este foarte inflamabilă)
- fierberea cerii fără apă duce la închiderea ei la culoare
- extragerea cerii în vase din fier, cupru, zinc, poate duce la saponificarea cerii (se folosesc vase din oțel inoxidabil, aluminiu sau vase emailate)
- ceara trebuie extrasă din faguri deoarece aceștia pot fi atacați de diverși agenți biologici (în special găselnița – toamna și primăvara)