DUPĂ CE AU AVUT PAGUBE LA MIERE, APICULTORII AR PUTEA RĂMÂNE ȘI FĂRĂ ALBINI. Află motivul

22 jul 2020
O problemă nu vine niciodată singură. După ce au înregistrat pierderi considerabile la cantitatea de miere din cauza secetei și a înghețurilor de primăvară, apicultorii se plâng că-i mai paște un pericol. Mai exact, în acaest an, ar putea să le moară un număr impunător de albini. Președintele Asociației Apicultorilor din Moldova, Ion Maxim, a explicat pentru AGROMEDIA motivul.


 
În primăvară o să avem pierderi mari de albine, acestea nu au acumulat proteina necesară pentru iernat și vor fi slăbite ceea ce va duce la decesul lor. Din acest motiv am scris o scrisoare către președintele țării, guvern și la nivel de minister pentru ca să fim susținuți. Avem nevoie de ajutorul statului”, a menționat Ion Maxim.

Președintele Asociației spune că dacă apicultorii nu vor obține susținere din partea statului, nu vor putea asigura necesarul de miere pe piață, iar mulți dintre ei vor rămâne chiar fără afacere.
Ne pregătim de cel mai urât scenariu din ultimii 10 ani”, a precizat Ion Maxim.
 În același timp, responsabilii de la Ministerul Agriculturii au declarat că se vor expune la acest subiect la sfârșitul sezonului, când va fi clar tabloul. În același timp, au precizat că MADRM a aprobat un nou pașaport al stupinei, ceea ce va asigura reflectarea corectă a informațiilor privind numărul de familii de albine existente în stupină, în perioada controalelor.



Constientizând necesitatea intervenției statului în situațiile similare sezonului apicol din anul curent, în proiectul Programului Național de Dezvoltare a Apiculturii pentru anii 2020 - 2026, care în prezent este în faza finală de avizare, pentru anul 2021, este planificată elaborarea și aprobarea sistemului unitar de identificare a stupinelor conform politicilor UE, mecanism care va oferi posibilitatea de a interveni prompt în situații de criză”, precizează Ministerul Agriculturii.

Potrivit datelor, în țara noastră sunt peste 7 500 de apicultori înregistrați oficial.
loading ...