METODA FINLANDEZĂ: viitorii apicultori premiați cu stupi verticali. Ce au trebuit să facă pentru a fi apreciați, aflați AICI

11 jun 2021

Au fost premiați cu câte un stup vertical pentru planurile de afaceri prezentate în cadrul concursului Cel mai bun Plan de afacere, organizat de Școala Profesională din comuna Bubuieci în parteneriat cu proiectul USAID Agricultura Performantă din Moldova (USAID/APM). Este vorba despre cinci elevi care studiază meseria de apicultor și care își doresc să se lanseze în lumea albinarilor.
 
Concursul a fost organizat în cadrul cursurilor de dezvoltare ale antreprenorialului. La ediția din acest an la campionatul de agerime s-au înscris 18 elevi, cinci dintre care au fost selectați și premiați pentru ideile de afaceri pe care vor să le dezvolte în sectorul apicol. Business planurile au fost evaluate sub aspectele viabilității afacerii, argumentarea ideii, existența abilităților practice.
 

Ion Volcov este elev în anul II și și-a adjudecat premiul I, prezentând  ideea de producere a diverselor produse apicole și comercializarea acestora.
 
“Meseria de apicultor este una extrem de prestigioasă care îți permite să lucrezi acasă și din care permanent poți învăța lucruri noi. În business planul prezentat pentru concurs am expus exclusiv ideile pe care le am eu și am descris cum văd eu dezvoltarea afacerii, ce mi-aș dori să obțin în câțiva ani”, afirmă Ion Volcov.
 
Ion Maxim, președintele Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM), prezent la eveniment la masa de jurizare, a declarat că aceste concursuri stimulează tinerii de a alege cariera în apicultură.
 
“Desigur, este important să ghidăm tinerii pe o cale corectă. Mulți dintre participanți deja au acasă stupi clasici, orizontali. Având stupi verticali, ei au stimul pentru a desfășura activitatea apicolă cu utilizarea metodelor moderne”, a menționat dl Maxim.
 
Mijloacele financiare au fost investite în achiziționarea echipamentului modern și stupilor verticali, dar și dotarea laboratorului apicol și a atelierului didactic pentru producerea stupilor verticali.
 
AGROMEDIA menționează că Școala Profesională din Bubuieci este printre puținele instituții din R. Moldova care formează elevi la meseria de apicultor.  Anual, aici studiază 89 de viitori albinari. Pentru a asigura pregătirea apicultorilor calificați, cu abilități care corespund necesităților unei prisăci moderne, USAID APM oferă, începând cu 2018, asistență complexă SP Bubuieci în actualizarea curriculei, dotarea cu  utilaje și tehnologii de ultimă inovație, săli de clasă, laboratoare, stupină.
 
loading ...