Mierea de mană este foarte apreciată pentru aroma sa deosebită, pentru gustul special, unic, dar mai ales pentru conținutul mult mai bogat în microelemente decât al celorlalte tipuri de miere.
Este un tip de miere non-florala, provine din seva dulce de pe frunzele și scoarța arborilor. Fiind singurul sortiment care nu este extras de albine din nectarul sau polenul florilor, mierea de mană poate fi consumată și de către persoanele cu alergie la polen.
Mai multe despre mierea de mană și proprietățile curative ale acesteia am aflat de la Vasile Popușoi, doctor apicultor, specialist în farmacologia clinică, care studiază produsele apicole ca medicamente.
Mierea de mană este absolut deosebită și pentru că are două origini: vegetală sau animală. Vegetală este atunci când albinele extrag seva direct de pe pomi sau frunzele acestora. Dar dacă seva este colectată de către afide (musculițe mici), care extrag proteinele, lăsând glucidele, partea dulce care urmează a fi colectată de albine atunci vorbim despre miere de mană de origine animală. Studiile au demonstrat faptul că mierea de mană este cu mult mai bogată în minerale: kaliu, natriu, mangan, cupru, un element extrem de important pentru bărbați, zincul, care se conține în cantități destul de mari, spune Vasile Popușoi.
Reieșind din conținutul acesta major de microelemente, putem vorbi și despre o serie mai extinsă de proprietăți curative ale mierii de mană.
Antioxidanții cu cele mai puternice proprietăți de a neutraliza radicalii liberi sunt cei care posedă culoare. Mierea de mană având o culoare întunecată, este foarte bogată în acest tip de antioxidanți, responsabili de protecția împotriva îmbolnăvirii și, ce ne interesează pe toți, împotriva îmbătrânirii.
Mierea de mană este foarte bogată în vitamina A, vitamina C și vitaminele din grupul B. Astfel, duce la creșterea rezistenței organismului și a creșterii energiei.
S-au făcut studii clinice ce au demonstrat o acțiune benefică asupra tractului respirator, având efecte antitusive. Mierea de mană formează o peliculă protectoare pe mucoasa respiratorie și micșorează excitabilitatea, astfel înlăturând tusea. O importanță aparte o are mierea de mană pentru tratarea afecțiunilor gastro-intestinale. Vorbim aici de gastrite, ulcere gastrice și duodenale. De asemenea, în literatură este menționat și faptul că protejează mucoasa împotriva helicobacterului. De asemenea, mierea de mană este apreciată și pentru efectul ei antibacterian, concluzionează specialistul.
Dacă pentru consumatori este ceva deosebit, pentru apicultori, mierea de mană este o tragedie, menționează specialistul. Apicultorii ar trebui să fie foarte atenți și să extragă acest tip de miere dacă o observă pe rame, mai ale înainte de iernare. În cantități neînsemnate mierea de mană este prezentă în stup în fiecare an, însă în cantități care permit extragerea ei apare mai des în stupii amplasați în apropierea pădurilor de conifere și în anii ploioși.
Conținutul bogat în microelemente și modificarea PH-ului mierii o face să fie nepotrivită pentru iernare. De cele mai multe ori, albinele o strâng la sfârșitul sezonului, când celelalte plante trec de perioada de florescență.
Studiile din țările nordice, bogate în păduri de conifere au demonstrat că excesul de miere de mană făcea mai dificilă iernarea albinelor. Dacă vorbim în termeni științifici, ea facilitează dezvoltarea nezomatozei la albine, o patologie destul de gravă. Din aceste motive, mierea de mană nu trebuie să rămână pe ramele pregătite pentru iernat, menționează expertul.
Literatura de specialitate menționează faptul că mierea de mană are un conținut de minerale de aproape șase ori mai mare decât cel al mierii de salcâm și mult mai multe enzime și substanțe antibiotice decât mierea provenită din nectarul florilor, fiind foarte apreciată în combaterea gripelor și răcelilor de sezon.
VASILE POPUȘOI: „Mierea de mană este o tragedie pentru apicultori, dar un produs minune pentru consumatori”