VOM AVEA ANUL ACESTA MIERE DE TEI? Ce spun apicultorii?

08 jul 2022
După o recoltă bogată la salcâm, apicultorii spun cu regret că anul acesta nu vom avea miere de tei. Din cauza secetei și a căldurilor mari, floarea de tei nu a reușit să elimine nectar, s-a uscat și scuturat foarte repede. Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova susține că probabil, majoritatea apicultorilor nici nu vor încerca să extragă mierea de salcâm întrucât este în cantități foarte mici sau chiar deloc.

Teiul s-a uscat, a căzut floarea, nu a eliminat nectar aproape deloc. Dacă e să luăm cantitativ, pe perioada cât au stat stupii la tei, au fost 5, 6, maxim 7 kg de miere per stup, mai mult nu a fost. Ceea ce au adunat, albinele au mâncat demult. Eu personal am transferat stupii de la tei, la floarea soarelui. În timpul transferului, din 30 de stupi, la 5, 6, după greutate, se simțea că este miere, în rest – nimic. Dar nu am îndrăznit să umblu în stupi, nu este cazul, doar murdărești centrifuga. Dacă va fi miere de tei anul acesta, atunci doar local, la foarte puțini apicultori, a declarat pentru AGROMEDIA, Ion Maxim.

În anii buni, la tei, apicultorii profesioniști extrăgeau 20, 30 de kg per stup. Ei speră că la floarea soarelui vor avea o recoltă mai bună, dar deocamdată, prognozele nu sunt îmbucurătoare nici aici. Anterior, se extrăgea în jur de 40, 50 kg de miere per stup, susține apicultorul.

Sperăm la floarea soarelui să fie mai bine, dar încă nu se știe. Seceta are consecințe mari. În discuție cu un apicultor din zona de Nord, spunea că în localitatea lui nu a plouat deloc, albinele aduc câte un kg de miere, când în această perioadă, ele trebuie să aducă, 4-5 kg, asta nu este apicultură.

Petru Mangul, apicultor din satul Colicăuți, raionul Briceni, spune că anul acesta este unul complicat pentru apicultori, care vor avea producție mult mai mică de miere.

În ultimii ani, în zona de Nord, nici la salcâm nu reușim să extragem cantități bune de miere, așa cum au apicultorii de lângă Codrii Moldovei. La noi, este puțină floare și timpul e nefavorabil. La tei, la fel este rău, nu a eliminat floarea nectar și s-a uscat, s-a scuturat foarte repede, nu au reușit albinele să facă miere de tei, a declarat pentru AGROMEDIA, Petru Mangul.

Apicultorul menționează că temperaturile caniculare sunt periculoase și pentru sănătatea albinelor. Acestea sunt mult mai expuse riscului de îmbolnăvire.

Anul acesta, în general este unul specific, căldurile mari și seceta afectează atât plantele melifere și avem puțină miere, cât și albinele. Este mare riscul ca din cauza caniculei să se dezvolte boli în stupi, trebuie să fim foarte atenți. Albinele depun mult mai mult efort să ventileze stupul pentru a evita supraîncălzirea puietului de pe rame. Stau în număr mare la urdiniș și cu aripile asigură circulația aerului în stup. Este bine când stupii au și în spate niște găuri speciale, acoperite cu plasă pentru a asigura o circulație mai bună a aerului, susține Petru Mangul.
loading ...