PRIMA SOCIETATE DE AMELIORARE A BOVINELOR HOLSTEIN DIN MOLDOVA TRECE LA EVIDENȚA DIGITALĂ

26 aug 2026
Prima societate de ameliorare a bovinelor Holstein din Republica Moldova va putea gestiona digital datele despre animale și documentele necesare administrării registrului genealogic. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a oferit societății echipament IT, în scopul creșterii eficienței programului de ameliorare și a productivității fermelor de lapte.
 
Societatea a fost creată de membrii Asociației Patronale Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate „Lapte”, după adoptarea și intrarea în vigoare, în anul 2022, a Legii zootehniei. În noiembrie 2025, aceasta a fost înregistrată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.
 
Activitatea societății urmărește îmbunătățirea caracteristicilor productive ale bovinelor Holstein prin selecție, monitorizarea efectivelor și fundamentarea deciziilor de reproducție pe informații actualizate.
 
Ameliorarea înseamnă îmbunătățirea calităților productive ale rasei în condițiile Republicii Moldova, prin evidența strictă a animalelor și asigurarea unei alimentații corespunzătoare, a explicat Valentin Focșca, specialist principal în zootehnie în cadrul Asociației „Lapte”.
 
În prezent, în programul societății sunt incluse patru ferme verificate de ANSA, care dețin împreună 2.500 de bovine Holstein. Alte ferme autorizate, care cresc animale din această rasă și respectă cerințele programului, pot solicita aderarea.
 
Principalul instrument utilizat este registrul genealogic, în care sunt introduse informații despre originea, dezvoltarea și productivitatea animalelor. Evidența permite asigurarea trasabilității fiecărei bovine și selectarea exemplarelor cu cele mai bune caracteristici.
 
Datele colectate ne ajută să evaluăm performanțele fiecărei bovine, să facem alegeri mai bune privind reproducția și să creștem în țară animale de calitate, cu origine documentată, a declarat Carolina Linte, directoarea Asociației „Lapte”.
 
Includerea bovinelor în registru nu se face automat. Animalele trebuie să întrunească anumite criterii, iar evoluția lor este urmărită în conformitate cu standardele naționale și internaționale.
 
Datele din registru ne permit să urmărim producția de lapte, masa corporală, dezvoltarea animalelor și alți indicatori zootehnici. Pe baza acestor informații, putem identifica bovinele cu cele mai bune caracteristici, a precizat Valentin Focșca.
 
Importanța apartenenței la o societate de ameliorare va crește începând cu 1 ianuarie 2028. Producătorii care vor solicita subvenții majorate vor trebui să fie membri ai unei asemenea societăți, iar animalele deținute să fie incluse în registrul genealogic.
 
O mare parte dintre informații sunt ținute în prezent pe suport de hârtie. Pe măsură ce vor adera noi ferme, volumul datelor care trebuie colectate, verificate și actualizate va crește, iar analiza rapidă a acestora va deveni tot mai dificilă.
 
Echipamentul oferit de FAO va sprijini trecerea treptată la un sistem digital comun și va simplifica activitatea specialiștilor responsabili de evidența animalelor.
 
Trecerea de la evidența pe hârtie la un sistem digital comun le va permite fermierilor să ia decizii în cunoștință de cauză, pe baza datelor actualizate și a tendințelor observate. Suntem convinși că sprijinul nostru reprezintă un prim pas spre obținerea unor noi performanțe în ameliorarea animalelor și creșterea productivității fermelor, a menționat Tudor Robu, reprezentant adjunct al FAO în Republica Moldova.
 
Sprijinul a fost acordat prin proiectul „Consolidarea competitivității și rezilienței la riscurile climatice ale micilor fermieri din Republica Moldova”, implementat de FAO și cofinanțat de Elveția.
 
Avem o colaborare excelentă cu FAO. Este una dintre puținele organizații care au lucrat constant cu sectorul laptelui și au fost alături de fermieri atunci când aceștia au avut nevoie de sprijin, a afirmat Carolina Linte.
 
În perioada următoare, societatea intenționează să atragă noi ferme, să extindă registrul genealogic și să dezvolte competențele specialiștilor implicați în programul de ameliorare.
 
În paralel, FAO pregătește un studiu de evaluare a lanțului valoric al laptelui și produselor lactate din Republica Moldova. Documentul urmează să contribuie la identificarea priorităților de dezvoltare și a investițiilor necesare pentru creșterea competitivității și rezilienței sectorului.
loading ...