Combinatului de panificație din Chișinău SA „Franzeluța” are un nou director. Este vorba despre Andrei Beșliu. Acesta a acumulat cel mai mare scor din cei patru candidați admiși la etapa de interviu în concursul pentru funcția respectivă, anunță AGROMEDIA, cu referire la zdg.md.
Potrivit unui comunicat al Agenției Proprietății Publice, Andrei Beșliu a activat anterior în câteva companii petroliere, de retail și media și are o vastă experiență managerială.
Consiliul S.A. „Franzeluța” a anunțat concursul pentru ocuparea funcției vacante de Director general al S.A. „Franzeluța” pe 9 septembrie 2022.
Din octombrie 2021 și până în prezent, funcția de director general interimar al combinatului de panificație „Franzeluța” S.A. a fost ocupată de Victor Matcov, după ce fostul conducător al întreprinderii, Boris Andros, a fost eliberat în baza cererii de demisie. Boris Andros a fost director al combinatului din 2016 până în 2021.