Călătoriile virtuale în lumea frumosului continuă. În cadrul campaniei “ReVin cu drag”, inițiată de Oficiul Național al Viei și Vinului, astăzi ajungem să descoperim cramele din zona cu Indicație Protejata “Ștefan-Vodă”. Aceasta este formată din câmpii și coline de-a lungul râului Nistru, care se remarcă printr-o climă identică cu cea a unor regiuni vinicole recunoscute la nivel mondial. Timpul frumos și precipitațiile moderate, permit viticultorilor să culeagă roadă bogată, din care se obțin cele mai aromate și selecte vinuri. Vinăria ”Et Cetera” ascunde în spate o istorie deosebită, iar aventura acestei crame a început în anul 2002. Între timp, ea a devenit un loc perfect pentru cultivarea strugurilor, deoarece vinăria este amplasată în apropierea Mării Negre, iar solul este bine drenat. Excursiile la aceasta cramă sunt însoțite de degustarea vinului și de priveliștea minunată ce se desprinde din acel loc.
La “Et Cetera” vinul este obținut prin metode ecologice, care ajunge la maturitate în butoaie de stejar. Vizitatorii cramei au ocazia să cutreiere podgoriile, care se întind pe o suprafață de 24 de hectare, pot gusta bucatele tradiționale și vinul unic din această regiune. Anual, vinăria recoltează 150 de tone de struguri. Următoarea destinație care trebuie neapărat vizitată este “Gogu Winery”. Este situată în orașul Căușeni și activează mai bine de 15 ani. Vinăria a fost creată din dorința de a produce vinuri de calitate. Odată ajunși în gospodăria familiei Gogu, oaspeții pot vizita sala de producere, după care au ocazia să se delecteze cu bucate deosebite și vinuri de calitate înaltă. Datorită amplasării potrivite, vinăria se poate lăuda cu podgorii extraordinare, din care se obțin cele mai exclusive vinuri. Din momentul lansării pe piața în 2014, vinurile marcă “Gogu Winery” au devenit apreciate atât pe piața autohtonă, cât și în afara țării. Situată în regiunea râului Nistru, vinăria “Purcari” este un loc pitoresc care trebuie neaparat vizitat. Pivnițile au fost construite în 1827, unde până în prezent se păstrează vinuri cu o istorie prețioasă. Vinurile marca “Purcari” sunt printre cele mai recunoscute pe piața din Europa de Est, chiar ajung în casa Regala a României și a Regatului Unit. Vizitatorii pot participa la tururi vinicole și degustări, au ocazia să admire natura plimbându-se cu barca, iar după pot să guste din bucate și vin. În 2019, vinăria “Purcari” a obținut 110 medalii la concursurile naționale și cele internaționale. De asemenea, la sud-estul țării putem descoperi tainele vinăriei “Sălcuța”, care a fos fondată în anul 1995 de către Eugen Pîslaru. Crama ascunde tradițiile și tehnologia cultivate de trei generații, iar fiecare sticlă de vin păstrează terroir-ul zonei. Oaspeții cramei au ocazia să descopere podgoriile vinăriei și să degusteze vinurile selecte. Adevărata bogăție a vinăriei sunt vinurile cu Indicație Geografică Ștefan-Vodă, produse din soiuri atât autohtone cât și internaționale, printre care se numără renumitul rose, primul vin din Moldova premiat cu aur la Concursul Mondial “Du Rose” din Franța.