ȘOFRAN CULTIVAT ÎN MOLDOVA, POVESTEA FAMILIEI CEBANU

09 oct 2025
Pentru Dina Cebanu, o cultură de nișă, aproape necunoscută în agricultura locală, a devenit nu doar o ocupație, ci și un proiect de familie cu potențial economic real: șofranul, „aurul roșu” al agriculturii. Soțul a venit cu ideea, apoi au început cu documentare intensă, au petrecut o perioadă în Italia, unde au reușit să procure bulbi certificați de Crocus sativus Kashmirianus — o varietate de șofran de calitate superioară, recunoscută pentru aroma și culoarea intensă.
 
Ce m-a atras cel mai mult a fost faptul că, deși cultivarea șofranului este o activitate minuțioasă și cere atenție la detalii, nu necesită dedicare 24/24, ceea ce mi-a permis să o îmbin armonios cu viața personală. Am început cu multă informare, apoi am pregătit solul cu grijă. Între timp, am procurat bulbii din Italia, iar în august 2024 am plantat primii bulbi în satul Cornești, raionul Ungheni. Spre surprinderea noastră, florile au înflorit chiar din primul an — deși, în mod normal, se prevede că prima recoltă apare abia în al doilea an. La sfârșit de octombrie și început de noiembrie, am cules cu emoție aceste flori superbe — prima noastră roadă.
 
Timp de aproximativ trei săptămâni, în fiecare dimineață devreme, am strâns florile manual, apoi am ales cu grijă staminele roșii și le-am uscat într-un cuptor special, folosind o tehnică atentă care le păstrează culoarea intensă, textura uscată și mirosul profund. A fost o experiență magică, care ne-a confirmat că suntem pe drumul cel bun.
După recoltare, frunzele de șofran se usucă și dispar până la următoarea roada, iar în mod obișnuit activitatea intră într-o pauză. Însă nu și în cazul soților Cebanu. Fiind la început de drum, știu că succesul nu vine doar din ceea ce se vede pe câmp, ci mai ales din ceea ce construiesc în spatele cortinei.
 
Folosim această perioadă pentru a pune la punct toate detaliile legate de noua noastră activitate — de la branding și ambalaje, până la structura site-ului, strategii de comunicare și educarea publicului. Ne dorim ca fiecare aspect al afacerii noastre să reflecte autenticitate și calitate.
 
Pentru noi, șofranul nu este doar un produs — este o poveste, o experiență și o promisiune de rafinament. Iar această promisiune se construiește zi de zi, chiar și atunci când câmpul tace, explică Dina Cebanu, pentru AgroMedia.
 
Pentru un singur gram de șofran uscat sunt necesare aproximativ 150 de flori. De aceea, și cea mai mică producție este valoroasă. Cultura nu necesită tratamente intensive sau irigații speciale, dar este esențială protecția împotriva rozătoarelor, în special a cârtițelor, care pot deteriora bulbii subterani, povestește tânăra.
 
Ciclul este interesant și foarte bine adaptat pentru zonele cu veri calde și toamne blânde. În plus, bulbul se înmulțește natural, deci baza culturii se poate extinde fără investiții suplimentare majore. De asemenea, pe parcursul perioadei de vegetație, tot nu sunt necesare investiții suplimentare. Curățarea de buruieni, dacă este cazul, cel mai recomandat este să se facă manual. Asta și este cel mai dificil în cultivarea șofranului, munca manuală.
 
În primul an, întreaga producție a fost ambalată și vândută cunoscuților din diasporă. Pentru anii următori, familia își propune să dezvolte o rețea locală de vânzare, promovare și distribuție, mizând pe calitate, transparență și beneficiile reale ale produsului.
 
Șofranul este recunoscut internațional nu doar pentru valoarea sa gastronomică, ci și pentru proprietățile terapeutice dovedite: este bogat în antioxidanți, susține buna funcționare a sistemului nervos, îmbunătățește starea de spirit, susține libidoul, reduce simptomele sindromului premenstrual și poate contribui la controlul greutății. Se utilizează în cantități mici, fie întreg, fie măcinat, în preparate alimentare, ceaiuri, suplimente, produse cosmetice și farmaceutice.
 
Mulți ne întreabă cum se folosește. Se pun doar câteva fire în apă caldă sau lapte și se lasă la infuzat, iar lichidul devine galben intens. Apoi îl poți adăuga în orez, prăjituri, supe, risotto sau chiar în ceai. Are o aromă delicată, florală, ușor dulce — dă culoare, gust și un plus de rafinament preparatelor. E un ingredient mic, dar care schimbă totul, spune Dina.
 
Cultura de șofran este o investiție în timp, disciplină și know-how. Familia Cebanu dovedește că, atunci când informația se îmbină cu determinarea, chiar și cele mai atipice idei pot înflori — la propriu — într-un model viabil de afacere agricolă.
 
Privim cu entuziasm spre viitor — avem planuri frumoase și abia așteptăm să le transformăm în realitate. Fiecare pas pe care îl facem ne apropie de o viziune clară: să construim un brand autentic, valoros și plin de inspirație, susține antreprenoarea.
loading ...