Obiectivele programului
Programul, intitulat „Vinul Moldovei sustenabil: asistarea vinăriilor în implementarea practicilor de sustenabilitate, obținerea certificării și recunoașterii internaționale”, urmărește:
- Creșterea productivității și calității vinurilor prin tehnologii moderne.
- Certificarea conform standardelor internaționale precum Organic, BRC, ISO 22000, Fair&Green.
- Promovarea sustenabilității prin audituri de impact ambiental și echipamente pentru digitalizare.
Detalii despre granturi
- Buget total alocat: 3.600.000 MDL.
- Numărul estimat de granturi: 8-10.
- Valoarea unui grant: între 300.000 și 700.000 MDL.
- Durata maximă a proiectelor: 18 luni.
Activități eligibile
Vinăriile pot beneficia de sprijin pentru:
- Implementarea standardelor de sustenabilitate și siguranță.
- Achiziția de echipamente pentru gestionarea sustenabilă a viilor și proceselor de producție.
- Certificarea calității și conformității cu normele internaționale.
- Digitalizarea proceselor și implementarea tehnologiilor inovatoare.
Termen limită pentru aplicare: 15 februarie 2025, ora 17:00.