ODIMM a anunțat că mediul de afaceri din Republica Moldova poate beneficia de garanții financiare gratuite, oferite de Fondul de Garantare a Creditelor (FGC) pentru accesarea creditelor de la băncile comerciale.
Antreprenorii pot accesa credite de la 10 instituții bancare, partenere ODIMM, fără comision pentru primul an de garantare. Cota maximă de garantare pentru toate produsele dedicate companiilor active va fi de 80 la sută din valoarea creditului contractat. Noile facilități intră în vigoare din 15 februarie curent și vor fi active până la 31 decembrie 2022.
„Pentru a revitaliza activitatea ÎMM-urilor în contextul economic actual au fost prelungite condițiile de garantare a Produsului „ANTICRIZĂ”. Aceste prevederi se vor aplica la toate Produsele active ale FGC. Capacitatea de garantare a Fondului ne permite să acoperim un portofoliu de garanții de până la 1 miliard lei pentru anul 2022, care vor aduce investiții în economie de cca 2,5 miliarde lei”, susține Dumitru Pîntea, director interimar ODIMM.
În anul 2021, volumul cererilor din partea agenților economici privind acordarea garanțiilor de stat a fost de 5 ori mai mare față de anul 2020, fapt ce denotă atractivitatea și necesitatea acestui instrument pe piața creditară. Astfel, pe parcursul anului 2021, ODIMM a emis 468 garanții financiare noi în valoare de 388 milioane lei, care au permis debursarea creditelor în sumă de 993 milioane lei, iar valoarea proiectelor investiționale aferente acestor tranzacții fiind de cca 1,1 miliarde lei.
,,FGC este un instrument de suport antreprenorial, creat și gestionat de ODIMM, care are misiunea de a emite garanții financiare ce garantează creditele solicitate de ÎMM-uri de la instituțiile financiare partenere. Produsele de garantare active acoperă până la 80% din suma creditului solicitat, iar valoarea garanțiilor variază de la 500 mii lei pentru companii debutante până la 7 milioane lei pentru companii exportatoare. Un leu acordat sub formă de garanție financiară facilitează accesul la 2,6 lei sub formă de credit și generează investiții în economie de 3,3 lei” au declarat reprezenanții ODIMM.