AIPA A AUTORIZAT SUBVENȚII DE PESTE 82 DE MILIOANE DE LEI ÎN LUNA AUGUST

02 sep 2026
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a autorizat, în luna august 2026, cereri de acordare a subvențiilor în valoare totală de 82,19 milioane de lei. Cea mai mare parte a banilor este destinată fermierilor afectați de seceta și arșița puternică din anul 2025.
 
Astfel, 50 de milioane de lei au fost autorizate pentru acordarea ajutorului financiar destinat compensării pierderilor suportate de 333 de beneficiari în urma condițiilor meteorologice nefavorabile de anul trecut.
 
Alte 22,30 milioane de lei au fost aprobate în cadrul Programului LEADER. Din această sumă, 40 de mii de lei provin din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, iar 22,26 milioane de lei – din Planul de creștere pentru anii 2025–2027.
 
Pentru trei cereri depuse în cadrul formei de plată postinvestiții, inclusiv două recalculări, au fost autorizate 6,71 milioane de lei. Investițiile vizează modernizarea exploatațiilor zootehnice, dezvoltarea infrastructurii de producere, prelucrare și comercializare din sectorul vitivinicol, precum și infrastructura destinată produselor de origine animală.
 
Totodată, 3,18 milioane de lei au fost alocate sub formă de plată în avans. Banii reprezintă prima tranșă pentru două proiecte investiționale depuse în anul 2025, care prevăd modernizarea exploatațiilor agricole.
 
Listele beneficiarilor pot fi consultate pe pagina oficială a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
loading ...